main logo
3565

Moldova instituie interdicție temporară la importul de oi și capre

În urma izbucnirii multiplelor focare de Pestă a micilor rumegătoare în mai multe țări, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a aprobat un set de măsuri pentru a preveni răspândirea bolii și în Republica Moldova.

Moldova instituie interdicție temporară la importul de oi și capreFoto: Imagine simbol

Astfel, în perioada următoare, se restricționează temporar importul animalelor vii receptive la virusul Pestei micilor rumegătoare - oi, capre. Totodată, interdicția se referă la carnea, produse și alte derivate obținute de la animale receptive la virusul pestei micilor rumegătoare „din țările sau regiunile nefavorabile la virusul pestei micilor rumegătoare”, transmite Știri.md cu referire la newtv.md.

De asemenea, agenții economici au obligația să depună o cerere cu detalii despre intențiile de import, inclusiv un plan de rută, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de import, la ghișeul unic ANSA.

Precizăm că un focar de Pesta Micilor Rumegătoare a fost depistat la o fermă din Timiș, România, iar 13.000 de oi au fost sacrificate.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării