Moldova a devenit casă pentru mulți refugiați: Majoritatea sunt femei și copii

Majoritatea celor care au găsit refugiu sunt femei și copii. Pentru a se întreține și a-și crește copiii, multe dintre refugiate ar vrea să-și găsească un loc de muncă, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Deși autoritățile au adoptat o serie de măsuri menite să asigure accesul la piața forței de muncă, numărul femeilor refugiate care au reușit să se angajeze este destul de mic. 

Care sunt piedicile? Cât durează procesul de angajare, care e mecanismul şi ce paşi trebuie să urmeze cetățenii ucraineni care-și doresc un loc de muncă? Aflăm în reportajul ce urmează.

De mai bine de două luni, Republica Moldova a devenit casă pentru Lidia şi nepoţelul ei. Au venit din Odessa să se salveze de bombele ruseşti care cădeau fără încetare peste oraş. Acum, femeia locuiește la Centru de Refugiați de la Moldexpo Chișinău.

LIDIA COJUCARI-LADONENKO, refugiată din Ucraina: „Noi am primit ajutor umanitar. Iată şi copilul meu. Noi dormeam amândoi pe pat, dar ne era greu pentru că se zvârcolea. Am cerut de la ei şi au spus că suntem primii pe listă. Iată a ajuns aşa un pătuț frumos şi deodată ni l-au oferit. Acum el doarme separat, ca un rege, şi eu separat. Iată, el, nepotul meu”.

Deşi s-a acomodat bine, Lidia spune că şi-ar dori să se angajeze undeva. Un salariu cât de mic i-ar prinde bine, şi s-ar simţi și utilă.

LIDIA COJUCARI-LADONENKO, refugiată din Ucraina: „Desigur că am fost şi m-am interesat, nu vreau doar să stau aici şi să nu fac nimic şi să mănânc. Vreau să lucrez. Am fost şi am căutat poate ceva voluntariat, dar îmi spun să stau acasă cu copilul. Nu am cu cine să îl las. El încă este mic. Are doar 2 ani. Dacă ar merge la oliţă, pentru că aici doar de la 3 ani poate să frecventeze grădinița. Dar până una alta, stau aici cu el”.

Căutările unui loc de muncă s-au dovedit mai grele decât s-a aşteptat. Orice încercare a Lidiei s-a soldat cu eşec.

LIDIA COJUCARI-LADONENKO, refugiată din Ucraina: „Nimeni nu mi-a propus nimic. Nu am avut nicio ofertă, mai ales că sunt născută în Republica Moldova, dar toată viaţa am trăit în Ucraina şi, aşa s-a întâmplat, eu am revenit la patria mea unde am locuit până în clasa a 5-a. – Şi totuşi, vă este greu să găsiţi un loc de muncă? Da, deşi înțeleg limba, pot vorbi câtuși de puţin, dar nu mă pot angaja. – Ce vă spun angajatorii? Nimic, doar îmi i-au numărul de telefon şi îmi spun că o să mă sune. Iată, vecina mea era casier în supermarket în Ucraina, la fel a fost şi s-a interesat, şi i-au spus că trebuie să cunoască limba română, dar ea nu o ştie. Mie, în schimb, au spus că mă vor contacta, dar până acum nimeni nu m-a sunat”.

DOUĂ REFUGIATE, ANGAJATE LA BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

În aceeaşi situaţie putea ajunge şi Tatiana, dacă nu avea puțin noroc. Ea a venit din oraşul Nikolaev, de pe 10 martie şi, din primele zile, a ştiut că vrea să lucreze. Nu a stat mult pe gânduri şi a început căutările.

TATIANA VERJEKOVSKAIA, refugiată din Ucraina: „Primesc un mesaj să vin la o cafenea, pe strada 31 August, la interviu. Am venit şi, în timp ce discutam, fiica mea a trecut strada să vadă ce fel de clădire este. Şi îmi spune: Mama, acolo este Biblioteca Naţională a Moldovei, hai du-te acolo şi întreabă dacă au nevoie de personal. Vin şi mă întâlnesc cu doamna Aliona, vice-directoarea, salut şi îi spun că sunt din Ucraina. Nu aveţi nevoie de angajaţi? Ea mă ia de mână şi îmi zice: Hai! A doua zi, la ora 8 am venit la lucru”.

S-a angajat pe 16 martie şi deja are mai bine de trei luni lucrate. De altfel, Tatiana era bibliotecară şi în Nikolaev, iar actualul loc de muncă o face să se simtă ca acasă.

TATIANA VERJEKOVSKAIA, refugiată din Ucraina: „Eu am două responsabilități. Prima este înregistrarea fondului învechit, care nu mai este actual, iar a doua funcție este reînnoirea literaturii. Acolo am lucrat 20 de ani exact în același domeniu. Am avut noroc că am ajuns aici, la bibliotecă. Sunt foarte recunoscătoare că mi-au întins o mână de ajutor”.

Tatiana îşi dorește mult să revină acasă acolo unde a rămas soţul ei. Deocamdată este prea periculos. Sirenele continuă să sune spre disperarea oamenilor. Blocul unde locuia a fost parţial distrus.

TATIANA VERJEKOVSKAIA, refugiată din Ucraina: „La ora 7, 9, 10, alertă de raid aerian. Primarul chiar le cere celor care au rămas să plece, mai ales copii, femei. La noi e bloc de 5 etaje şi locuim la al patrulea etaj. Şi îl întrebam pe soţul meu, cum este acolo? Dar el: aşa arată toată casa. Au venit muncitorii să pună o peliculă ca să nu plouă. Nu dă Doamne!”.

Aici în Republica Moldova, Tatiana a găsit liniştea care îi lipsea atât de mult în Ucraina. Este mulţumită şi de salariu oferit de bibliotecă, mai ales că beneficiază şi de ajutor umanitar.

TATIANA VERJEKOVSKAIA, refugiată din Ucraina: „Acesta a fost destinul şi faptul că fata mi-a spus să vin pe strada 31 August. Ea mi-a telefonat peste câteva zile şi îmi propunea de lucru pare-mi-se casier. Şi eu îi spun: Ştiţi, îmi sunteţi ca o nană pentru că eu deja sunt angajată. Şi ea îmi zice: Sunt atât de fericită pentru dvs. Aşa a trebuit să fie. S-a aranjat totul ca un puzzle”.

Iar Tatiana nu este unica refugiată angajată la Biblioteca Naţională. În departamentul de arhivă am găsit-o şi pe Natalia. Ea a venit de la Odessa, la Chişinău, pe 6 martie.

NATALIA DUBOVIK, refugiată din Ucraina: „Eu căutam de lucru din aprilie. Primele 2, 3 săptămâni eram în şoc, nu ieșeam din apartament şi stăteam conectați la telefon urmărind ştirile, în speranța că, iată-iată, mâine vom merge acasă. Când am înțeles că nu se va încheia totul atât de repede, am început să ne căutăm de lucru. Eu mergeam pe la magazinele alimentare. La micile biblioteci de lângă casă am întrebat, dar au spus că nu au nevoie şi am renunţat la idee”.

A durat ceva timp până când Natalia şi-a găsit de lucru. Dar nu a renunţat pentru că spune  - cine nu muncește, cu lipsa trăiește. Actualul loc de muncă l-a obţinut printr-o frumoasă întâmplare. Era într-o excursie, împreună cu fiica ei, la biblioteca care avea să-i devină a doua casă.

NATALIA DUBOVIK, refugiată din Ucraina: „Fetele ne arătau biblioteca şi eu doar am întrebat. Poate aveţi nevoie de angajaţi? Ele tare s-au bucurat şi au spus că da, este nevoir şi chiar vom fi fericiţi. Au dat dovadă de ospitalitate şi cu multă căldură au spus să vin”.

Natalia s-a acomodat repede, mai ales că în Ucraina a lucrat la o bibliotecă, iar cunoştinţele acumulate acolo le pune în practică aici.

NATALIA DUBOVIK, refugiată din Ucraina: „Eu ataşez articolul pe cărţi. Le scoatem pe cele vechi şi aşa le înnoim. Nu este greu. Eu, conştient nu am vrut să fiu la deservire, pentru că, din păcate, limba română nu o ştiu la nivel conversațional. Apropo, aici este unicul loc unde nu mă gândesc la Ucraina, la război, la ce se întâmplă”.

Cele două noi angajate ale Bibliotecii Naţionale sunt foarte apreciate la locul de muncă graţie experienţelor vaste pe care le au. De altfel, administraţia bibliotecii spune că angajările s-au făcut nu atât din necesitate de personal, cât din dorinţa de ajutor şi implicare.

ALIONA MUNTEAN, director adjunct Resurse Informaţionale, Biblioteca Naţională: „Noi atunci nici nu știam, avem noi dreptul legal să angajăm așa persoane la lucru? Noi am sunat la ministere, la jurist, am început să ne interesăm şi ne-am bucurat că avem dreptul legal şi posibilitate.

Evident că aici au fost angajate în serviciile interne care nu interacționează direct cu publicul, pentru că nu cunosc limba. Şi acolo este foarte mult nevoie. Mai mult ca atât, se bazează anume pe cunoștințe de standarde, legi, reguli de biblioteconomie şi ele fiind specialiști acolo, sunt foarte utile”.

DE LA REPROFILARE, APOI SPRE ANGAJARE

Cu o mare experienţă în domeniul pedagogiei este şi Marina care a ajuns la Chişinău pe 8 martie. Am întâlnit-o la nişte cursuri de cofetărie. De voie sau de nevoie, Marina se reprofilează în speranţa să-şi găsească un loc de muncă.

MARINA SERGHECIUK, refugiată din Ucraina: „Am făcut mai multe CV-uri, am oferit şi anchete pe rețelele sociale la grădinițe de copii din Moldova, dar totul s-a rezumat la aceea că trebuie să cunoști limba română, dar rusa nu este pentru mine. Aşa că voi fi cofetar”.

La cursurile de la aceeași asociaţie este şi fiica Marinei, care învaţă să devină manichiuristă. Marina a învăţat tehnici moderne de pregătire a prăjiturilor, biscuiţilor şi altor dulciuri. Dintotdeauna a gătit cu plăcere, iar acum va face şi bani din pasiunea sa. Femeia recunoaşte că niciodată nu s-a gândit că îşi va schimba meseria.

MARINA SERGHECIUK, refugiată din Ucraina: „Sincer, înainte nici nu mă gândeam. Eu am lucrat 30 de ani ca educatoare la o grădiniţă. Eu chiar sunt autoarea multor jocuri pentru copii, le creez şi am ocupat locuri la concursuri. Și evident că nu m-am gândit că aş putea avea o altă profesie înafară de aceasta”.

Ucrainenii veniţi în Republica Moldova învaţă să fie cofetari în cadrul cursurilor de formare profesională de la Asociaţia "Insula Speranţei". Acestea fac parte dintr-un proiect-pilot susținut de Organizația Națiunilor Unite. În total, la programul din Chişinău, participă 30 de oameni, dintre care 16 cofetari, 12 manichiuriste şi 2 barmani.

LIUBOVI BULAH, director Asociaţia "Insula Speranţei": „Mulţi deja şi-au ales locurile de muncă, o parte dintre ei deja merg la practică pentru că profesiile sunt diferite: manichiuristă, chelner-barman şi cofetar. Ce se întâmplă aici în cadrul programului este că Moldova şi-a deschis inima pentru că atât de călduros şi bine cum a primit Moldova aceşti oameni, le-a oferit ajutor, inclusiv social, ceea ce este foarte important. Noi îi învăţăm rapid, în decursul a două luni, iar lecţiile sunt doar practice pentru a-şi găsi un loc de muncă”.

Pe lângă instruirea gratuită, beneficiarii primesc şi două burse lunare. Asemenea cursuri de formare profesională sunt organizate şi la Bălţi pentru încă 30 de persoane. Majoritatea participanţilor sunt din Odessa, Nikolaev, Kiev şi chiar Doneţk. Procesul de angajare nu pare a fi complicat, totuşi, le ia ceva timp cetățenilor ucraineni până se văd cu un loc de muncă.  

Reprezentanții Agenției Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă susțin că mecanismul de integrare pe piaţa forţei de muncă a cetățenilor din Ucraina este practic același ca pentru cetăţenii din Republica Moldova. Noul regulament a fost stabilit din 1 martie, la nici o săptămână de la începerea războiului.  

ALA ŞUPAC, şef Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Chişinău: „Persoanele au dreptul să se încadreze în câmpul muncii fără obținerea permisului de muncă. Persoanele vin şi se înregistrează la noi în baza de date ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Noi conlucrăm cu angajatorii, identificăm locurile de muncă vacante pentru refugiați. Angajatorii care sunt disponibili ne indică profesia, câte oferte de muncă au, salariile. Ofertele sunt diferite, atât pentru funcționari, cât şi pentru muncitori. La mare căutare sunt ofertele de muncă pentru programatori, consultanți sisteme informaționale, ingineri, chiar şi medici sunt angajați, medici stomatolog, medici de familie, şi chirurgi”.

Mecanismul de pe hârtie nu este întotdeauna și pus în practică. Lucru confirmat și de experții în protecție pe procedura de azil. Ei susțin că această criză a refugiaților ne-a luat prin surprindere. Actualele aspecte de integrare nu sunt clare pentru angajatori.

ION BAMBULEAC, jurist Centrul de Drept al Avocaților: „El (n.r mecanismul) răspunde provocărilor însă nu în totalitate. Există diferite "pietre subterane" care ar trebui soluționate.  Cum are loc impozitarea acestor persoane? Nu toți contabilii sunt la curent că acest cod numeric este generat la ASP sau alte instituții abilitate. O altă problemă importantă este că aceste persoane nu își pot deschide card bancar, de debit, prin care să poată primi acest salariu prin virament. Și de asta angajatorii devin reticenți, pentru că există o problemă, nu îl poți achita. Dacă trebuie în numerar, atunci trebuie să ai un casier”.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi a iniţiat, de la începutul războiului, un program de asistență financiară pentru ucrainenii care se adăpostesc în Republica Moldova. Fiecare membru al familiei refugiate primeşte lunar 2200 de lei.

FRANCESCA BONELLI, reprezentant UNHCR în Republica Moldova: „Noi oferim ajutor financiar refugiaților care sunt aici în Moldova. Este vorba de 2200 de lei lunar, pentru o perioadă de 6 luni. Orice refugiat poate beneficia de ajutor şi cu acești bani poate să contribuie către familiile locale care îi găzduiesc, să achite serviciile comunale, să cumpere mâncare, medicamente şi alte cheltuieli”.

REPUBLICA MOLDOVA, OAMENI CU INIMĂ MARE

Efortul enorm făcut de cetățenii Republicii Moldova este apreciat la nivel international, de cei mai înalţi oficiali care ne-au vizitat ţara. Printre aceştia se numără şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care s-a convins de ospitalitatea fără margini a basarabenilor. El a spus că generozitatea trebuie răsplătită cu şi mai multă generozitate.

ANTONIO GUTERRES, secretarul general al ONU: „Sunt impresionat de generozitate extraordinară a oamenilor şi autorităților Republicii Moldova. 95% dintre refugiaţi sunt cazaţi în case. Moldova şi-a deschis nu doar hotarele, dar şi casele şi inimile cu enormă generozitate. Dar, Moldova este într-o situaţie foarte dificilă. Dintre ţările care primesc refugiaţi, Republicii Moldova e unica care nu e membru UE şi trece printr-o gravă criză economică. Aşadar, fac un apel puternic către comunitatea internațională să ofere suport masiv Republicii Moldova”.