main logo
515

Modul în care R. Moldova poate accesa fonduri UE, discutat la Iași

Forumul „Absorbția Fondurilor Europene de către Republica Moldova” s-a desfăurat săptămâna trecută la Iași, întrunind peste 330 de participanți din România și Republica Moldova.

Modul în care R. Moldova poate accesa fonduri UE, discutat la Iași

Directorul de programe al Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor, Iurie Calestru, cel care a condus delegația Republicii Moldova, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la IPN că scopul evenimentului a fost preluarea bunelor practici ale României. Ceea ce ar însemna stabilirea contactelor interpersonale, transformate în parteneriate interinstituționale în vederea realizării proiectelor cu finanțare europeană în echipe mixte moldo-romane, transmite Știri.md, cu referire la IPN.

„Mulțumim pe această cale României pentru deschiderea de a transmite bunele practici, cât și erorile pe are ar trebui să le evităm în drumul spre integrarea în Uniunea Europeană. Una din direcțiile prioritare de activitate a IDEP Moldova este identificarea soluțiilor pentru absorbția fondurilor europene disponibile pentru Republica Moldova odată cu obținerea statutului de țară candidat la UE”, a declarat Iurie Calestru.

În cadrul forumului a fost reiterată importanța atragerii fondurilor europene și valorificarea acestora la cel mai înalt nivel, întrucât ele sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

„De la începutul lunii septembrie 2022 au avut loc o serie de evenimente și vizite de lucru între partenerii de pe ambele maluri ale Prutului cu scopul de a stabili parteneriate, inclusiv în cadrul Parlamentului României”, a mai spus directorul de programe IDEP.

Potrivit lui, toate aceste demersuri sunt organizate în vederea susținerii conducerii Republicii Moldova în demersul de integrare în UE, lucrul posibil prin realizarea proiectelor europene care ar urma să aducă standardele europene la nivel de cetățean.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării