main logo
959

Moarte învăluită în mister: Un bărbat, găsit fără suflare la o stână

Igor Manolache a fost găsit mort la o stână din satul Andruşul de Sus, pe 29 august, curent, exact la patru luni şi nouă zile după ce împlinise 40 de ani. Expertiza medico-legală a arătat că acesta s-ar fi strangulat.

Moarte învăluită în mister: Un bărbat, găsit fără suflare la o stână

La două luni de la înmormântare, au început să apară dezvăluiri despre presupuse leziuni de pe corpul defunctului, despre care nu se vorbise anterior. În urma unei scrisori în care autorii admiteau că Manolache ar fi fost omorât, poliţia a deschis o anchetă penală, transmite Ştiri.md cu referire la ZdG.

Mesajul care a declanşat ancheta penală

„Fratele meu, Igor, a muncit ca cioban în satul Andruşul de Jos, la 11 km de Cahul, la Grigore Curjos. Deseori îmi spunea că este bătut de stăpân şi că nu i se achită salariul promis. Grigore Curjos creşte capre, porci, raţe, alte animale domestice. Creşte, inclusiv, păsările mai multor poliţişti şi a unor persoane influente, printre care şi ale poliţistului Cârnaţ din Cahul.

La 29 august 2018, fratele meu a decedat în condiţii suspecte. Expertiza medico-legală a arătat, că acesta s-ar fi strangulat. Cadavrul lui era plin de vânătăi, capul crăpat, iar la gât nu erau urme de strangulare. Cred că este vorba de un omor şi nu de un suicid. A fost înmormântat mai mult pe ascuns, în grabă, fără a fi elucidate condiţiile în care a decedat. O expertiză amplă a circumstanţelor decesului nu s-a efectuat, dosar penal nu a fost deschis, iar cazul s-a muşamalizat. După părerea mea, decesul a survenit în urma leziunilor corporale, iar strangularea a fost invocată pentru a închide cazul, fără o dezvăluire corectă a situaţiei. În prezent, sunt intimidată şi mi se spune să nu ridic această întrebare. Sunt obligată să tac. Solicit organelor de drept să se autosesizeze pe marginea cazului, să dispună exhumarea cadavrului şi efectuarea unei expertize complexe, care ar dezvălui motivele adevărate ale decesului fratelui meu”, se spune în scrisoarea adresată Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupţie, Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General de Poliţie, Centrului de expertiză legală şi ZdG, la 10 octombrie 2018.

Scrisoarea a fost semnată cu numele surorii decedatului. Ulterior, contactată telefonic de ZdG, sora lui Manolache a negat orice legătură cu această scrisoare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării