main logo
1052

Misiune de salvare: Un mistreț a rămas imobilizat într-un laț în pădure

Un mistreț a fost salvat după ce a rămas blocat într-un laț. Animalul a fost observat de un voluntar al Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN) care se plimba prin pădure.

Misiune de salvare: Un mistreț a rămas imobilizat într-un laț în pădureFoto: SPPN

Voluntarul imediat a apelat serviciul 112 și a raportat cazul. Într-o oră, câțiva polițiști au ajuns la fața locului. În acest timp, Mihai a găsit prin preajmă alte 6 capcane, transmite Știri.md.

Ulterior, la fața locului au sosit și angajații Inspectoratului pentru Protecția Mediului, conducerea Ocolului Silvic Căușeni și doi pădurari. Toți cei prezenți au decis inițial să tranchilizeze mistrețul, pentru a-l elibera din laț într-un mod sigur. 

"Au fost sunate zeci de numere, persoane și instituții. După ore în șir de sunat, umilit și cerșit, am ajuns la concluzia disperată că nu putem găsi tranchilizant nicăieri în întreagă țară. 

Nici veterinarul de la Grădina Zoologică din Chișinău nu ne-a putut ajuta, susținând că substanța pe care o deține este letală dacă e aplicată mistreților", a explicat voluntarul SPPN.

Potrivit SPPN, ca alternativă, au fost chemați trei vânători. Aceștia au venit cu doi câini din rasa Laika siberiană, specializați în urmărirea și încolțirea mistreților și a urșilor. Bărbații au tăiat lațul în timp ce câinii lătrau și distrăgeau mistrețul.

Operațiunea de eliberare a durat jumătate de oră, iar în cele din urmă mistrețul a fost eliberat. 

"Vreau să spun că această întâmplare ar trebui să fie o lecție pentru cei ce dețin puterea schimbării în această țară. În primul rând este imperios de verificat cât mai frecvent pădurile de asemenea lațuri, iar în cazul depistării braconierilor, pedepsele ar trebui să fie atât de usturătoare încât aceștia să prefere ani de închisoare în schimb. 

În al doilea rând, în cazul în care asemenea întâmplări mai au loc, specialiștii trebuie să fie pregătiți, instruiți și echipați cu substanțe tranchilizante. 

Ei trebuie să dețină aceste lucruri de necesitate imediată și trebuie să le poată folosi operativ, spre binele animalului sălbatic, fără a irosi clipe prețioase. 

Dacă vrem să schimbăm ceva și într-adevăr iubim mama Natură, ar fi de dorit ca fiecare să facă tot posibilul pentru a o conserva și proteja. 

Utilizați inteligența superioară pentru a rezolva problemele relevante, nu pentru a distruge. Natura nu ne cere să fim geniali, e suficient să fim raționali", concluzionează Mihai.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării