main logo
480

Ministru: Sportului din Moldova nu i se acordă atenția cuvenită

Sportului nu i se acordă încă atenția cuvenită, menționează ministra educației, culturii și cercetării, Monica Babuc, anunțând că anul viitor ministerul își propune să avanseze mai mult pe acest segment.

Ministru: Sportului din Moldova nu i se acordă atenția cuvenităMinistru: Sportului nu i se acordă încă atenția cuvenită

Trebuie dezvoltate politicile statului de finanțare, inclusiv pentru infrastructura sportivă, a declarat ministra la o conferință de totalizare a anului 2018, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Pentru progres în domeniul sportului, în 2018 fost adoptată legea care asigură antrenorii care au pregătit sportivi medaliați la Jocurile Olimpice, la campionatele mondiale sau europene cu o indemnizație pe viață, care va fi achitată lunar. De asemenea s-a dispus majorarea cu 35% a cuantumului bursei lunare acordate sportivilor de performanță, 83 de sportivi, dar și majorarea cu 50% a mărimii premiilor anuale pentru performanță sportivă.

Pentru anul viitor, ministerul își propune obținerea unui număr cât mai mare de cote de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, organizarea și desfășurarea acțiunilor sportive naționale și internaționale pe teritoriul Republicii Moldova, pregătirea și participarea loturilor naționale la evenimente sportive internaționale, dar și revitalizarea Spartachiadelor republicane între elevii din gimnazii, colegii și licee etc.

Referindu-se la domeniul cercetării și inovării, unul dintre rezultatele menționate a fost „modificarea arhitecturii organizaționale, de administrare a domeniului cercetării și inovării, precum și mecanismul de finanțare al acestuia în conformitate cu principiile aplicate în spațiul European al cercetării”. „Academia de Științe a Republicii Moldova, cea mai prestigioasă instituție de cercetare și dezvoltare din Moldova, își continuă activitatea, doar că în buna tradiție comunitară trebuie să înțelegem că finanțarea cercetării în Moldova trebuie să se facă în raport cu performanțele cercetătorilor și cu prioritățile pe care și le pun în proiectile lor de cercetare, proiecte care trebuie să-și demonstreze vitalitatea pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova și că această finanțare trebuie obținută în baza unor concursuri jurizate corect”, a spus ministra.

În domeniul cultural, printre realizări au fost menționate aprobarea regulamentului Registrului patrimoniului cultural național mobil, dar și cel cu privire la Registrul muzeelor. De asemenea, au fost desfășurate o serie de evenimente culturale importante, precum: Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Reuniunea Teatrelor Naționale, Festivalul de muzică clasică în aer liber „descOperă” etc.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării