main logo
662

Ministru: O parte din lotul cu echipamente din China, devamat

Din lotul cu echipament medical, ajuns în R.Moldova din China, până la momentul actual s-a reușit devamarea lotului de viziere și o parte din măștile cu respirator.

Ministru: O parte din lotul cu echipamente din China, devamatFoto: facebook.com/IgorDodon

Despre aceasta a anunțat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing matinal, transmite Știri.md.

Potrivit ministrei, cele 80.000 de kituri cu teste pentru depistarea COVID-19, aduse în lotul din China, au fost preluate direct de pe aeroport și transmise ANSP, iar acum agenția dispune de 90.000 de teste.

"Tacticile de testare sunt aceleași pe care le-am mai menționat. În primul rând este vorba despre testarea persoanelor care întrunesc criteriile, definițiile de caz, drept persoană care este suspectă, dar și acea tactică care a fost aplicată, adică testarea intensă în cadrul focarelor", a spus ministra.

Totodată, ministra a menționat că nu sunt distribuite loturile cu ajutoare umanitare sub formă de echipamente de protecție.

„Loturile de ajutoare oferite de operatoriii economici au fost distribuite și direct, iar acum continuăm distribuirea lor după necesitate”, a menționat Dumbrăveanu.

Potrivit ei, în acea ruta venită din China au fost și echipamente de protecție, procurate în mod centralizat de „Centrul de achiziții centralizate în sănătate”. Mai exact, este vorba de 196.000 de viziere și peste 100.000 de măști cu respirator.

„Era problema în contextul devamării pentru că sunt responsabilități contractuale și este nevoie de respectarea întocmai, chiar dacă este vorba de situația pandemică, a cadrului normativ”. Context în care vreau să menționez că 196.000 de viziere și 15.000 de măști cu respiratoare au fost devamate. Ba mai mult, la asistența medicală primară au fost distribuite 41.000 de viziere. Vreau să menționez că împreună cu devamarea, prețul achiziției unei viziere este de 30,74 lei", a precizat Dumbrăveanu.

Menționăm că, pe 19 aprilie, la o lună și jumătate de la extinderea pandemiei de COVID-19 în R. Moldova, în țară a ajuns un lot de echipamente de protecție individuală procurat din China cu bani publici care conținea 196 de mii de ecrane de protecție (viziere), 100 500 de respiratoare, inclusiv 80.000 de teste. Testele conțin 80.000 de kituri de amplificare, 80.000 de kituri de extracție și 50.000 de kituri pentru prelevarea probelor de la pacienți.

Amintim că până la ora actuală în R. Moldova avem înregistrate 3.481 de persoane infectate cu COVID-19.

Potrivit datelor oficiale, până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate deja 103 decese din cauza COVID-19.

Știri.md amintește că, începând cu 25 martie, este limitată mișcarea populației în municipii, orașe și centre raionale pentru a preveni infecția cu coronavirus.

Menționăm că pe 17 martie, Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență națională în legătură cu situația epidemiologică, până la data de 15 mai.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării