Ministerul Mediului, precizări privind puieții plantați la Mălăiești
În urma informațiilor apărute în spațiul public privind rata de prindere a puieților plantați în cadrul campaniei naționale de împădurire de anul trecut, Ministerul Mediului vine cu mai multe precizări, explicând de ce pe unele parcele copacii s-au prins mai bine, iar pe altele nu.

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a dispus formarea unui grup de lucru pentru verificarea terenurilor împădurite, care a avut ca sarcină să evalueze starea plantațiilor și să analizeze cauzele tehnice care au influențat rata de prindere, transmite Știri.md.
Astfel, s-a stabilit că există diferențe între parcelele plantate, determinate de calitatea solului și de condițiile meteorologice din perioada respectivă. În unele locații rata de prindere depășește 90%, în timp ce în altele aceasta este mai scăzută, în special pe terenurile degradate sau afectate de secetă.
Sergiu Lazarencu a efectuat o vizită în două locații - Râșcova, raionul Criuleni, și Mălăiești, raionul Orhei.
„La Râșcova, Criuleni, unde în martie 2024 am plantat o pădure de 5 hectare, chiar dacă terenul era degradat, vedem că pădurea s-a prins foarte bine – are o rată de prindere de 81%. Condițiile climaterice au fost favorabile, nu au fost înghețuri, iar asta a ajutat ca puieții să se prindă bine. Dar avem și cazuri ca la Mălăiești, unde anul trecut am plantat o pădure de stejar roșu, paltin, frasin și salcâm, iar rata de prindere este de aproximativ 30% - 35%”, a declarat ministrul Mediului.
Totodată, Agenția „Moldsilva” explică că la Mălăiești, în cea mai mare parte, culturile silvice au fost afectate de înghețurile din primăvara curentă, confirmate prin datele Serviciului Hidrometeorologic de Stat din 13.05.2025, dar și de temperaturile extreme de caniculă și cantitățile insuficiente de precipitații pe parcursul întregului an.
„Pentru remedierea situației, comisia insistă pe efectuarea lucrărilor de completare a culturilor silvice, în conformitate cu rigorile de specialitate pentru asigurarea densității necesare până la starea de masiv”, se menționează într-un comunicat al agenției.
Ministerul Mediului a dat asigurări că terenurile unde rata de prindere este mai mică vor fi completate cu puieți.
De menționat că, la nivel național, rata medie de prindere a puieților este de aproximativ 70%, o valoare considerată foarte bună în condițiile climatice actuale și ținând cont că o parte semnificativă a terenurilor puse la dispoziție de autoritățile locale sunt lutoase, degradate sau accidentate.
Citește și: Mălăiești: Doar 39,6% din puieții plantați anul trecut au supraviețuit