Militarii au săpat un șanț de scurgere la Călărași pentru prevenirea inundațiilor
Militarii Armatei Naționale au finalizat misiunea desfășurată în apropierea satului Bularda, raionul Călărași, unde s-a intervenit în ultimele zile pentru prevenirea inundațiilor provocate de ploile abundente.
Colaj: Știri.mdPotrivit Ministerului Apărării, militarii din Batalionul Geniu „Codru” au fost mobilizați pentru a acorda sprijin populației și administrației publice locale, transmite Știri.md.
Aceștia au intervenit alături de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului General de Carabinieri al MAI la executarea unui șanț de deviere pentru evacuarea controlată a apei din lacul aflat în apropierea localității.
Lucrările au avut scopul de a reduce riscul cedării barajului și de a preveni inundarea gospodăriilor din zonă.
Ministerul Apărării precizează că forțele și mijloacele destinate intervențiilor în situații excepționale cu caracter natural rămân în stare de pregătire și sunt gata să intervină, la solicitarea instituțiilor competente, pentru lichidarea consecințelor provocate de precipitațiile abundente din ultimele zile.
„Misiune finalizată la Bularda pentru siguranța oamenilor! Rămânem la datorie!”, au transmis reprezentanții instituției.
Amintim că ploile abundente de la sfârșitul săptămânii trecute au provocat distrugeri semnificative în raionul Călărași. Pe rețelele sociale au fost publicate imagini video care surprind efectele inundațiilor asupra serelor și culturilor agricole.