main logo
8492

Migrație ilegală, depistată la Ocnița. Un suspect a fost reținut

Ofițerii de investigație sub conducerea Procuraturei Ocnița au reținut un membru al unui grup infracțional specializat în organizarea migrației ilegale.

Migrație ilegală, depistată la Ocnița. Un suspect a fost reținutFoto: Poliția de Frontieră

Un grup de persoane compus din cetățeni ai Republicii Moldova și Ucraina au facilitat trecerea ilegală a unei persoane din Ucraina în R. Moldova, ocolind punctele de trecere a frontierei de stat, transmite Știri.md.

Potrivit oamenilor legii, membrii grupului au împărțit în prealabil rolurile, urmărind scopul obținerii unui folos material.

Urmare a audierii victimei s-a constatat că, pe direcția localităților Leadova-Năslavcea, i-a fost organizată migrația ilegală contra sumei de 6.500 dolari.

Ulterior, în urma măsurilor întreprinse, în dată de 12 octombrie a fost efectuată percheziția în nordul țării, fiind reținut unul dintre membrii activi al grupului criminal organizat. Ca rezultat au fost ridicate mijloace bănești, un autovehicul, precum și telefoane mobile utilizate în scop infracțional.

La scurt timp, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și a fost plasat în izolatorul de detenție provizorie a IP Edineț.

Cazul se investighează în continuare, urmând a fi stabilit locul aflării celorlalți membri ai grupului criminal organizat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării