point Logo
main logo
main logo
5717

Microbuz din Moldova, în flăcări la Iași. MAE: Doi conaționali, răniți

Pompierii din Iași au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier pe DN 24, în localitatea Vulturi, comuna Popricani, care a dus la un incendiu. În incident au fost implicate un microbuz din Republica Moldova și un autoturism, iar două persoane au fost rănite.

Microbuz din Moldova, în flăcări la Iași. MAE: Doi conaționali, rănițiFoto: 24iasi.ro

Potrivit autorităților din România, în urma impactului, compartimentul motor al microbuzului a luat foc. Toate persoanele aflate în cele două vehicule au reușit să se evacueze la timp, transmite Știri.md cu referire la 24iasi.ro.

La fața locului au intervenit două autospeciale de intervenție și stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat de la Detașamentul 1 de Pompieri Iași și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea echipajelor, microbuzul era în flăcări, iar cele două victime din microbuz au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Oamenii legii din România investighează cauzele accidentului pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs acesta.

Tatiana Barac, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, a declarat pentru Știri.md că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă detaliile cu privire la accidentul rutier produs pe traseul DN 24, între localitățile Sculeni și Iași, pe data de 16 februarie.

Potrivit acesteia, incidentul a avut loc în jurul orei 09:30, când un microbuz înmatriculat în R. Moldova și un autoturism din România au intrat în coliziune, în apropierea localităților Vulturi și Popricani.

„În microbuz se aflau șase cetățeni moldoveni. După impact, microbuzul a luat foc, iar pasagerii au reușit să se evacueze. Două persoane au suferit traumatisme minore, una dintre ele fiind îngrijită la fața locului, iar cealaltă fiind transportată la Spitalul de Urgență din Iași”, a declarat Tatiana Barac.

De asemenea, un pasager din autoturismul românesc a fost și el transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

„Ceilalți pasageri din microbuzul moldovenesc au continuat călătoria cu un alt microbuz din R. Moldova care mergea pe același traseu”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAE.

Tatiana Barac a adăugat că Poliția din România investighează cauzele producerii accidentului și că autoritățile române sunt implicate în soluționarea acestui caz.

„Consulatul General al Republicii Moldova la Iași este în contact cu spitalul, cu victimele și cu autoritățile locale, oferind asistență necesară cetățenilor moldoveni afectați de incident”, a încheiat oficialul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe va continua să monitorizeze situația și să asigure asistența necesară cetățenilor moldoveni implicați în accident.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici