Meteo 8 octombrie: Cod Galben de averse puternice în țară
Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru joi, 8 octombrie, Cod Galben de instabilitate atmosferică sub formă de ploi cu descărcări electrice pe tot teritoriul țării și temperaturi de până la +23 de grade Celsius.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vântul va sufla din sud-est, iar presiunea atmosferică va fi scăzută, transmite Știri.md.
În raioanele de nord, valorile termice vor arăta +13...+16 grade, la noapte, și +18... +21 de grade, ziua.
În zona centrală și în Capitală se așteaptă, la noapte, +14... +17 grade, iar ziua +19... +22 de grade.
În partea de sud a țării va fi cel mai cald. Noaptea temperaturile vor ajunge până la +15... +18 grade, iar ziua până la +20... +23 de grade.
În următoarele zile vremea se va încălzi, astfel maximele vor ajunge la +25 de grade pe timp de zi și noaptea vom avea +11...+16 grade Celsius.