Meteo 18 mai: Vreme frumoasă cu maxime de până la +27 grade Celsius
Meteorologii prognozează pentru luni, 18 mai, vreme frumoasă cu maxime de până la +27 de grade Celsius.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vântul va sufla din sud-vest, iar presiunea atmosferică va fi ridicată, transmite Știri.md.
În raioanele de nord, valorile termice vor arăta +8... +11 grade, la noapte, și +22... +25 grade, ziua.
În zona centrală și în Capitală se așteaptă, la noapte, +9... +16 grade, iar ziua +23... +26 de grade.
În partea de sud a țării va fi cel mai cald. Noaptea temperaturile vor ajunge până la +10... +13 grade, iar ziua până la +24... +27 de grade.
În următoarele zile, temperaturile se vor menține, dar la mijlocul săptămânii acestea vor scădea un pic, noaptea minima termică va fi de până la +5 grade, iar pe timp de zi până la +18 grade.