main logo
578

Metalul scos din clădirea avariată a Filarmonicii Naționale va fi vândut

Metalul care va fi scos din clădirea avariată a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” va fi comercializat, iar banii vor reveni pe conturile Filarmonicii în calitate de beneficiar.

Metalul scos din clădirea avariată a Filarmonicii Naționale va fi vândut

Decizia a fost luată azi, în cadrul unei noi ședințe a grupului de gestionare a situației în urma lichidării incendiului din 24 septembrie curent, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ședința a fost prezidată de șeful IGSU, general-maiorul Mihail Harabagiu, cu participarea reprezentanților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Apărării, Inspecției de Stat în Construcții, Agenției Supraveghere Tehnică, autorităților publice locale, dar și a directorului Filarmonicii Naționale.

Membrii grupului de lucru au vorbit despre obiectivele care urmează a fi realizate, în special despre procesul de demontare a părții avariate a edificiului, dar și despre evacuarea deșeurilor.

Mihail Harabagiu a atras atenția asupra respectării stricte a tehnicii securității în cazul muncitorilor responsabili de lucrările de demontare, pentru evitarea situațiilor de risc în procesul efectuării activităților.

Lucrările de demontare a materialelor constructive deteriorate în urma incendiului produs au început pe 9 noiembrie. La fața locului pentru executarea acțiunilor sunt antrenați 7 muncitori cu 3 unități de tehnică grea. Pentru gestionarea situației la Filarmonică va continua activitatea Statul Major al IGSU, care pe parcursul demontării și înlăturării deșeurilor va monitoriza situația. După ce va fi finalizat acest proces, experții în domeniu vor evalua starea tehnică a edificiului și se vor expune asupra următoarelor etape.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării