16 septembrie, 13:22
219
0
Metalferos. Drăniceru: Se merge pe scenariul arestare, blocare, faliment
16 septembrie, 13:22
219
0

Reprezentanții Asociației Patronale Moldovenești de Reciclare și Colectare a Metalelor Feroase și Neferoase afirmă că au toate motivele să creadă că în dosarul „Metalferos” se merge pe scenariul arestare, blocare și faliment, iar organele procuratorii inconștient fac jocul celor care vor să preia controlul asupra acestui segment de piață.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele Asociației, Ion Drăniceru, a declarat că organul de urmărire penală învinuiește companiile vizate în dosar că colaborează cu SA „Metalferos”, transmite Știri.md

De asemenea, companiile sunt învinuite că procură metale uzate cu un preț, iar mai apoi le vând mai scump. „Să ne explice cineva atunci, inclusiv organele de drept, cum se face afacerea? Mai cu seamă că ei nu calculează toate cheltuielile – salariile, transport, depozitare, pază, utilaje foarte costisitoare – ca în final să iasă la profitul real”, a notat Ion Drăniceru.

 Potrivit lui, la baza acestui dosar, intentat împotriva colegilor săi, stau declarațiile fondatorului companiilor „Sofilarex” și „Sofilarex Plus”, Valentin Eșanu. 

„Declarațiile lui stau la baza dosarelor penale intentate împotriva colegilor noștri din segmentul deșeurilor metalelor feroase și neferoase de pe piața Republicii Moldova. Noi, membri ai asociației, în continuare ne exprimăm nedumerirea în raport cu poziția Procuraturii Generale. Și anume, în raport cu situația de pe această piață a deșeurilor de metale feroase și neferoase”, a punctat liderul Asociației.

Ion Drăniceru a menționat că Procuratura înaintează învinuirea fără a avea la bază vreun control fiscal la companiile vizate. În opinia sa, aceste controale ar trebui să fie dispuse pentru a avea la baza urmării penale acte concrete. 

„Aceste controale, care urmau să constate dacă există încălcări, dacă au avut loc transferuri ilegale prin intermediul acestor întreprinderi, dacă au fost transferate sume de bani care nu-și găsesc justificare ori care au fost dobândite pe cale ilegală”.

Potrivit lui, în perioada 2019-2020, mai multe întreprinderi vizate în dosarul „Metalferos” au fost verificate de către Inspectoratul Fiscal de Stat, însă nici la una dintre ele nu au fost depistate încălcări. 

„Înțelegem că intenționat nu se dorește investigarea acestui caz prin prisma competențelor organelor fiscale, deoarece aceasta ar lipsi Procuratura de posibilitatea de a manipula în continuare opinia publică”, a precizat Ion Drăniceru.

Conducătorul Asociației a mai spus că cei de la Procuratură se fac a nu înțelege că lansarea în spațiul public a unor asemenea acuzații conduc, de fapt, la blocarea activității companiilor. 

„Or, cei cu care lucrează încep să aibă o atitudine reticentă, de teama că Procuratura le-ar putea crea probleme numai din simplu motiv că lucrează cu cei pe care Valentin Eșanu vrea să-i vadă distruși”. Potrivit lui, unicul agent economic, care activează nestingherit pe piața deșeurilor de metale este compania fondată și condusă de Eșanu. „Dânsul în continuare declară că este persecutat, însă își dezvoltă afacerea cu pași mari”, mai spune Ion Drăniceru.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter