Mesajul postat de Maia Sandu în timp ce se pronunța sentința lui Vlad Plahotniuc
În timp ce magistrații pronunțau sentința de condamnare a lui Vlad Plahotniuc în dosarul „Frauda Bancară”, șefa statului a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu ocazia Zilei Pământului.
Foto: Maia SanduȘefa statului a declarat că una dintre priorități este extinderea suprafețelor împădurite, precum și dezvoltarea surselor de energie curată. Potrivit ei, aceste acțiuni vor fi continuate și în perioada următoare, transmite Știri.md.
„De Ziua Pământului, ne amintim că stă în puterea noastră să avem grijă de planeta pe care trăim. De aceea, extindem suprafețele împădurite și investim în dezvoltarea energiei din surse curate — și vom continua aceste eforturi. În același timp, trebuie să intensificăm acțiunile pentru a proteja râurile și pentru a reduce poluarea.
Fiecare trebuie să contribuie la protejarea naturii, folosind resursele planetei cu responsabilitate și evitând risipa — fiindcă nepăsarea de azi devine povara copiilor de mâine”, a scris Maia Sandu.
![]()
În context, amintim că fostul lider democrat Vlad Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”.