main logo
651

Mesajul lui Greceanîi cu ocazia Zilei internaționale împotriva corupției

Astăzi, 9 decembrie, este consemnată Ziua internațională împotriva corupției, care a fost inițiata de Organizația Națiunilor Unite pentru o înțelegere mai profundă a problemei corupției și obiectivelor de prevenire și combatere a acesteia.

Mesajul lui Greceanîi cu ocazia Zilei internaționale împotriva corupției

Cu acest prilej, Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj, transmite Știri.md.

''Republica Moldova este parte a Convenției ONU împotriva corupției. În colaborare cu partenerii de dezvoltare, au fost depuse eforturi considerabile pentru perfecționarea cadrului legislativ în domeniu. În același timp, autoritățile conștientizează existența unor restanțe și angajamente în lupta împotriva corupției. De aceea, vom depune eforturi sporite pentru a avansa pe calea eliminării acestui fenomen.

Să oprim definitiv corupția înseamnă să asigurăm o dezvoltare social-economică mai accelerată, să avem un stat de drept mai puternic în care drepturile cetățenilor sunt protejate pe deplin'', a declarat Greceanîi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării