point Logo
main logo
main logo
1768

Mesajul episcopului de Chișinău pentru credincioșii catolici: Pacea începe cu noi

Creștinii romano-catolici din Republica Moldova și din întreaga lume sărbătoresc astăzi Paștele, una dintre cele mai importante sărbători religioase. Cu această ocazie, episcopul de Chișinău, Anton Coșa, a transmis un mesaj în care îndeamnă la promovarea păcii și la responsabilitate individuală în construirea acesteia.

Mesajul episcopului de Chișinău pentru credincioșii catolici: Pacea începe cu noiFoto: tv8.md

Episcopul a subliniat că pacea nu trebuie așteptată doar ca un dar exterior, ci trebuie cultivată în interiorul fiecărei persoane, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Pacea începe cu noi, din inima noastră”, a menționat Anton Coșa, îndemnând credincioșii să devină „făcători de pace” în comunitățile lor.

Potrivit acestuia, principalele obstacole în calea păcii sunt închiderea inimii, frica și lipsa de respect față de viață. Acestea pot genera conflicte și separare între oameni, motiv pentru care este necesară o atitudine de deschidere și responsabilitate față de aproapele.

Mesajul episcopului este inspirat și de apelurile recente ale Suveranului Pontif, care a transmis credincioșilor îndemnul „Pacea să fie cu voi”. În același context, Anton Coșa a reiterat că pacea trebuie trăită și promovată activ, fiind esențială pentru armonia socială.

În Republica Moldova sunt peste 20 de mii de credincioși romano-catolici. Paștele catolic este sărbătorit, de regulă, la o dată diferită de cel ortodox, din cauza utilizării calendarului gregorian.

tv8.md
Publicitatea ta poate fi aici