Memorie și Recunoștință, la 34 de ani de la războiul de pe Nistru

Tensiunile au izbucnit încă din 1991, după destrămarea URSS. Tiraspolul a refuzat controlul Chișinăului. Moldova avea atunci polițiști și voluntari. De cealaltă parte miliții locale, cazaci și Armata a 14-a a Federației Ruse. Luptele decisive s-au dat la Dubăsari și Tighina, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.

„Cum poate să fie? Totul a început cu limba noastră, așa a început războiul în 1992 și acum este la fel. Iată ce e. Eu am înțeles când am primit ordinul de a ne pregăti și de a pleca acolo pentru apărare, autoritate a republicii. Pe 21 iulie? La mine s-a terminat pe data de 18 august. Eu am fost locțiitor comandant de patron pe armament și am avut de lucru pentru a strânge armele și lucrurile care mai rămăseseră pe câmpurile de luptă”.

„Pe două martie 1992, eu fac parte din Poliția din Bălți și ne-au strâns și ne-au trimis pe malul Nistrului, partea cealaltă la Cocieri. S-a început un Conflict, tare rău a fost. Am lăsat acasă părinții, copii și am mers la datori. Nici azi nu am simțit încă, greu a fost, greu... am pierdut băieți. Armata 14 tare rol rău a avut pentru că acolo ei erau înarmați, aveau și tancuri, mai multe unități militare. Pentru țara noastră tare rău au făcut ei”, au spus veteranii.

„Pe atunci, prin 92, Armata Națională nu a fost ceea ce este astăzi, abia se crease primele structuri cu câtva timp înainte, dar acum pe parcurs ne mai fortificăm, nu suntem stat militarizat, dar suntem cel puțin pregătiți”, a spus Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți.

În timp ce veteranii își amintesc fiecare detaliu, unii tineri care urmează să susțină examenul de Bacalaureat la Istorie recunosc că știu foarte puțin despre evenimentele din 1992.

„ – Ce cunoașteți despre războiul din Transnistria?
– Să fiu cinstit, nu cunosc nimic.
– Ați fost la depunere?
– Da.
– De acolo nu ați aflat nimic?
– Din cauza că a fost în limba „moldovenească” n-am aflat nimic.
– Din istorie n-ați învățat nimic?
– Nu.

N-am citit istoria, nu știu.
– Nu prea multe știu.
– Măcar ceva, ce s-a întâmplat, ce evenimente au avut loc? Poate ați avut rude care au plecat încolo?
– Nu, nu, nu. Nu cunosc multe”.

Astăzi, lecțiile trecutului au fost invocate de conducerea Republicii Moldova.

„Timp de decenii, libertatea noastră a fost sugrumată. Limba și tradițiile noastre au fost marginalizate. Destinul nostru era decis în altă parte, iar moldovenii au vrut în sfârșit să-și hotărască singuri viitorul. Au vrut să trăiască într-un stat în care vocea lor contează, cei care și-au apărat țara în prima linie înțeleg cel mai bine cât de prețioasă este libertatea”, a declarat Maia Sandu, președinte al R. Moldova.

La 34 de ani distanță, 1.500 de militari ruși sunt încă staționați în regiunea transnistreană. Între timp, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat radical ecuația de securitate din regiune.

Pe 26 februarie 2026, după mai bine de un an de pauză, negociatorii politici s-au întâlnit din nou la sediul Misiunii OSCE. Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, și reprezentantul Tiraspolului, Vitali Ignatiev, au reluat dialogul în format 1+1.

„Am vorbit despre necesitatea trecerii școlilor moldovenești din toată regiunea la limba română. A fost luată o notă față de acest subiect. Vom discuta în continuare. Deocamdată, nu am simțit ca acest principiu al reintegrării ar putea fi acceptat de autoritățile de la Tiraspol. Ceea ce am simțit noi este că se dorește soluționarea anumitor problem concrete, în special în domeniul economic și ecologic”, a menționat Valeriu Chiveri, viceprim-ministru pentru Reintegrare.

În paralel, organizațiile pentru drepturile omului avertizează asupra restricțiilor tot mai accentuate din regiune. Libertatea presei și dreptul la întrunire rămân limitate. În regiunea transnistreană locuiesc peste 360.000 de persoane, care dețin cetățenia Republicii Moldova.