point Logo
main logo
main logo
2295

Membrii MAN au protestat la ANRE solicitând să fie ajustat tariful la gaz

Micșorarea tarifelor la gaz a fost revendicată la protestul organizat în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică de către membrii Mișcării Alternativa Națională. MAN a solicitat regulatorului să ajusteze tarifele până când consumatorii vor primi facturile pentru luna ianuarie.

Membrii MAN au protestat la ANRE solicitând să fie ajustat tariful la gazFoto: IPN

Deputatul MAN, Gaik Vartanean, a declarat că ANRE ar fi primit o solicitare de la compania Energocom pentru reducerea tarifului încă în decembrie și că există permise de micșorare cu câțiva lei. Potrivit lui Vartanean, autoritățile așteaptă ca cetățenii să primească facturile pentru ianuarie și să le achite la tarifele vechi mari, ulterior, în februarie, să fie operată o micșorare minoră de tarif, transmite Știri.md cu referire la IPN.

MAN a lansat campania „Plătește tu”, în cadrul căreia îndeamnă cetățenii să expedieze copiile facturilor pe poșta electronică a partidului, pentru ca acestea să fie prezentate parlamentarilor și reprezentanților ANRE.

Contactată de IPN, șefa Serviciului comunicare al ANRE, Galina Sanduța, a declarat că Agenția nu comentează acțiunile de partid și că informațiile din spațiul public sunt distorsionate și manipulatorii. Responsabila a negat că Energocom ar fi solicitat ajustarea tarifelor.

Potrivit Galinei Sanduța, pentru 27 ianuarie este preconizată ședința publică la care vor fi examinate și aprobate costurile de bază pentru furnizarea gazelor pentru Energocom – componentă importantă în structura prețurilor reglementate de furnizare. 

Ulterior, a adăugat comunicatoarea ANRE, compania Energocom poate depune cerere de aprobare a prețurilor reglementate, iar regulatorul va depune efort maxim pentru analizarea acesteia și aprobarea prețurilor noi în termen cât mai restrâns.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici