449
0
Medicul Vadim Scarlat a fost eliberat din arest
449
0

Medicului Vadim Scarlat, care este învinuit că ar fi transmis unui magistrat 2 000 de euro pentru ca acesta să dea o soluție favorabilă într-un dosar în care Scarlat avea calitate de învinuit, a fost eliberat din arest la domiciliu după ce și-a recunoscut vina.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, la 14 ianuarie curent,datorită colaborării învinuitului cu organele de urmărire și încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, măsura preventivă de arest la domiciliu a fost modificată de către procuror, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Astfel, Scarlat a fost eliberat din arest, fiind obligat să nu părăsească țara pe un termen de 60 de zile.

Totodată, Procuratura Anticorupție susține că urmărirea penală în privința lui Scarlat se află la etapa finală, iar în curând, cauza penală va fi transmisă spre examinare instanței de judecată.

Medicul Vadim Scarlat este învinuit că i-a transmis unui magistrat, prin intermediul asistentului judiciar (ambii reţinuţi în cauza dată), 2 000 de euro pentru ca judecătorul să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care medicul avea calitate de învinuit. Procuratura Anticorupție susține că Scarlat este vizat într-un dosar cu privire la decesul unui nou-născut. Potrivit actului de învinuire, expertiza medico-legală a demonstrat că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză în comisie care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă expertiza care l-ar fi disculpat, medicul ar fi recurs la mituirea judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi a părinţilor copilului decedat.

Zece persoane au fost reținute pe 23 octombrie, fiind bănuite într-un dosar de corupție: magistratele Liubovi Brânza, Ludmila Ouș și Galina Moscalciuc de la Curtea de Apel Chișinău, magistratele Victoria Hadârcă și Svetlana Tizu de la Judecătoria Chișinău, procurora Vera Chiranda, avocata Nadejda Agatii, medicul Vadim Scarlat, un asistent judiciar și o persoană fizică (inculpat) ale căror nume nu au fost făcute publice de procurori.