main logo
1014

Medicul Mihai Stratulat a anunțat oficial că a aderat la PDM

Cunoscutul medic pediatru Mihai Stratulat a aderat la Partidul Democrat. Anunțul a fost făcut duminică, 16 decembrie, în cadrul Forumului Organizației municipale Chișinău a Partidului Democrat din Moldova (PDM).

Medicul Mihai Stratulat a anunțat oficial că a aderat la PDM

„Pentru mine viitorul oricărei ţări îl reprezintă copiii – copiii sănătoşi, copiii fericiţi, copiii protejaţi. Am ales echipa care poate avea grijă de prezent şi poate crea un viitor mai bun pentru fiecare”, a declarat Mihai Stratulat la forumul democraților, transmite Știti.md cu referire la ZdG.

Mihai Stratulat este fiul regretatului Petru Stratulat, fost medic neonatolog și pediatru, care în ultimii ani de viață a deținut funcția de vicedirector al Institutului Mamei și Copilului.

Pe parcursul anului 2018, Mihai Stratulat s-a evidențiat prin declarații dure despre problemele din sistemul medical. La 10 iulie curent, medicul a publicat pe o rețea de socializare un mesaj critic la adresa unor instituții medicale din Capitală, acuzându-le că pentru a obține finanțare mai mare de la CNAM, majoritatea copiilor sunt diagnosticați cu pneumonie, internați în spital și tratați cu antibiotice. Atunci premierul Pavel Filip, ajuns acum coleg de partid cu Stratulat, îi sugera medicului să se adreseze la CNA și Procuratură.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării