Medicul cercetat pentru viol, suspendat. MS a format o Comisie de anchetă
Ministerul Sănătății (MS) a luat act de investigația jurnalistică referitoare la activitatea medicului anesteziolog-reanimatolog cercetat penal pentru violul a două fetițe. Acesta își continua activitatea în domeniu, fiind angajat la o clinică privată și la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Capitală.
Foto: Colaj știri.mdLa data de 26 noiembrie 2025, Comisia de atestare a medicilor anesteziologi-reanimatologi a inițiat evaluarea anticipată a nivelului de calificare profesională a medicului, transmite Știri.md.
Astfel, Comisia urmează să stabilească: corespunderea nivelului profesional al medicului cu funcția deținută; menținerea sau retragerea gradului de calificare și eventuala necorespundere a acestuia cu funcția ocupată.
Totodată, anunță Ministerul Sănătății, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a fost instituită o Comisie de anchetă de serviciu, cu scopul elucidării circumstanțelor semnalate în investigație. Pe durata anchetei interne, medicul a fost suspendat din funcție.
„În ceea ce privește activitatea medicului în cadrul unei instituții medicale private, precizăm că aceasta nu intră în competența Ministerului Sănătății. Responsabilitatea aparține exclusiv administrației instituției medicale respective”, mai notează ministerul.
Amintim că medicul anesteziolog-reanimatolog Boris Meșteșug a fost cercetat penal pentru viol, răpire, tentativă de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra a două fetițe de 10 și 12 ani. S-a întâmplat în 2010 și 2011. Procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.
După opt ani de judecată, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au hotărât în 2021 încetarea procesului, invocând „erori de procedură penală”, fără a examina pe fond acuzațiile de viol și abuz asupra copiilor.