main logo
623

Medicii de pe ambulanță au primit 5 nașteri în ultimele 48 de ore

Cinci femei au adus pe lume copii în ambulanță, în timp ce erau transportate la spital.

Medicii de pe ambulanță au primit 5 nașteri în ultimele 48 de oreFoto: facebook.com

Totul s-a întâmplat în ultimele 48 de ore, în raioanele Florești, Soroca, Ialoveni și Ștefan Vodă, transmite Știri.md.

Potrivit medicilor de pe ambulanță, toate nașterile au avut loc fără complicații.

Totodată, este de menționat că mamele au o vârstă cuprinsă între 30 şi 40 ani.

Astfel, la data de 11 ianuarie, echipele de asistență medicală urgentă din raioanele Florești și Soroca au asistat două nașteri chiar în ambulanță. În ambele cazuri, travaliul s-a declanșat spontan în timpul transportării pacientelor la maternitate.

Venirea pe lume a unei fetițe și respectiv a unui băiețel cu o greutate de aproximativ 3 kilograme a fost soldată cu succes datorită intervenției echipelor AMU.

De asemenea, pe 12 ianuarie, în raioanele Ialoveni și Ștefan Vodă au fost înregistrate 3 nașteri, inclusiv una în ambulanță.

Ulterior, mamele și nou-născuții au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.

Potrivit Centrului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în ultimele 48 de ore, în total 3.913 persoane au beneficiat de asistență medicală urgentă la etapa de prespital. La instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 1.456 pacienți, dintre care 1.247 adulți și 209 copii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării