Medic: Miezul de nucă, un superaliment pentru sănătatea inimii și creierului
Miezul de nucă, recunoscut pentru conținutul bogat în acizi grași, proteine și vitamine, aduce beneficii importante pentru sănătate, în special pentru inimă și creier. Specialiștii recomandă consumul zilnic a aproximativ 30-40 de grame, echivalentul a cinci-șase nuci, pentru susținerea digestiei și prevenirea bolilor cardiovasculare.
Imagine simbolMedicul gastroenterolog Loreta Eșanu explică faptul că miezul de nucă este o sursă importantă de nutrienți esențiali, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Miezul de nucă este sursă de Omega 3 și alți acizi grași. De asemenea, conține fibre, care au un rol important în procesele digestive. Poate contribui la reducerea inflamațiilor cronice și la prevenirea bolilor de inimă”, a explicat specialistul.
Potrivit acesteia, nucile sunt bogate și în vitamine și minerale necesare organismului. Acestea conțin vitamina E – un antioxidant puternic –, dar și seleniu, calciu și cupru. În același timp, miezul de nucă este o sursă de vitamine din complexul B, precum B1, B2 și B5, dar și de minerale precum potasiu, fosfor, fier și iod.
Consumul regulat de nuci poate contribui la menținerea unei diete echilibrate, fără a influența negativ greutatea corporală, dacă sunt consumate cu moderație.
„Persoanele care includ acest aliment în regimul zilnic au, de regulă, o alimentație mai echilibrată. Fiind bogate în proteine și grăsimi bune, nucile nu îngreunează metabolismul și nu duc la creșterea în greutate, atunci când sunt consumate în cantități moderate”, a precizat Loreta Eșanu.
Pe lângă beneficiile nutritive, miezul de nucă este utilizat frecvent și în alimentație, ca ingredient în diverse preparate, dar și în remedii tradiționale, datorită uleiului nutritiv pe care îl conține, completând astfel un regim alimentar sănătos și variat.