Medic la Urgență și specialist în pedichiură: Povestea unui bărbat din Capitală
Grija pentru sănătatea picioarelor devine tot mai importantă, iar un tânăr din Chișinău a ales să transforme această necesitate într-o profesie. Elisei Ceban, medic podolog la Institutul de Medicină Urgentă, îmbină munca în salonul de înfrumusețare cu gărzile de la IMU.
Colaj: Știri.mdDeși inițial a urmat medicina generală, pasiunea pentru podologie a apărut pe parcurs. După absolvirea Universității de Medicină și finalizarea rezidențiatului, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a început să lucreze în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, unde intervine în cazuri care necesită îngrijire specializată, transmite Știri.md cu referire la protv.md.
„Pentru mine, nu contează vârsta sau statutul pacientului. În medicină nu există stereotipuri, fiecare caz trebuie tratat cu seriozitate”, spune medicul, care are deja nouă ani de experiență în domeniu.
Interesul pentru această specializare a pornit încă din perioada studenției, când a realizat că podologia este un domeniu complex, ce implică atât tratamente, cât și prevenție. Ulterior, a aprofundat cunoștințele prin cursuri peste hotare, inclusiv în Londra și Turcia, unde a acumulat experiență practică și a învățat tehnici moderne.
„Eram rezident, eram de gardă și a venit un pacient, avea 85 de ani, fără patologii, dar avea unghiile foarte dure și mari, a venit la chirurg să i le taie. Făcând foarte multe foarte multe gărzi, am văzut multe probleme, care nu țin neapărat de spital, minim de policlinică sau o îngrijire estetică. Mă ocup cu tratarea, prevenirea și menținerea unor infecții, tratarea unor probleme. Dacă vin pentru frumusețe, partea estetică sunt fetele din salon”, a mărturisit bărbatul.
Medicul susține că există diferențe clare între pedichiura estetică și cea medicală. Serviciile sale sunt solicitate atât de femei, cât și de bărbați, deși, potrivit lui, aceștia din urmă ajung mai rar la specialist. De cele mai multe ori, pacienții se prezintă doar atunci când apare un disconfort.
În prezent, Elisei Ceban își împarte timpul între spital și activitatea din sectorul privat. În weekend, Elisei activează în salonul de frumusețe administrat de soția sa, unde oferă servicii de podologie și se concentrează în special pe prevenirea problemelor și îngrijirea corectă a picioarelor.
„Poate eu nu ajungea așa dacă ea nu deschidea un salon sau nu aveam posibilitatea să ajut pacienți. Ca să găsesc un loc bun, am nevoie de un spațiu, izolat, lucrez cu micoza, lampa de cuarț, prosoape de unică folosință doar ale mele.E cumva diferit față de procedurile de frumusețe”.
El subliniază că podologia nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate, iar abordarea corectă poate preveni complicații serioase. Deși tratează pacienți de toate vârstele, medicul observă că bărbații ajung mai rar la specialist, chiar dacă au nevoie de tratament.
Prin activitatea sa, Elisei Ceban îmbină medicina, educația și antreprenoriatul, încercând să dezvolte acest domeniu și să crească nivelul de conștientizare privind importanța îngrijirii picioarelor.