main logo
1294

MEC: UE investește în educația din Moldova. Ce proiecte sunt în derulare

Uniunea Europeană susține transformarea sistemului educațional din R. Moldova prin programe dedicate dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, modernizării curriculei și îmbunătățirii infrastructurii școlare.

MEC: UE investește în educația din Moldova. Ce proiecte sunt în derulareImagine simbol

Într-un interviu pentru IPN, Ludmila Pavlov, secretar general adjunct al Ministerului Educației și Cercetării, a detaliat principalele proiecte aflate în derulare, cu sprijin european. Potrivit oficialei, Moldova beneficiază de un sprijin constant din partea UE prin programe precum TEMPUS, Erasmus+, Orizont Europa sau Twinning, transmite Știri.md.

Ludmila Pavlov a menționat că recent a fost lansat un nou proiect în valoare de zece milioane de euro, care vizează formarea inițială și continuă a cadrelor didactice. În cadrul acestuia, a fost consolidat Institutul Național pentru Educație și Leadership și au fost instruiți 1.000 de mentori care sprijină atât profesorii debutanți, cât și pe cei cu experiență.

„Profesorii din Republica Moldova vor avea ocazia să participe și la stagii de formare profesională în afara țării, în statele membre ale UE. Prin aceste programe, ne dorim ca procesul educațional să se alinieze standardelor europene”, a declarat Ludmila Pavlov.

Potrivit reprezentantei MEC, unul dintre obiectivele strategice ale Ministerului Educației este dezvoltarea rețelei de școli-model – instituții dotate cu infrastructură modernă și profesori bine pregătiți. Până în 2027, autoritățile își propun să deschidă 35 de astfel de școli, câte una în fiecare raion al țării. În prezent, aproape 15 școli sunt deja implicate în procesul de modernizare.

Perspectiva pe termen lung este ca, până în 2029 - 2030, numărul școlilor-model să ajungă la 390, astfel încât fiecare elev, indiferent de localitate, să aibă acces la o educație de calitate.

Pe lângă contribuția Comisiei Europene, mai multe state membre UE susțin în mod direct modernizarea sistemului educațional moldovenesc. Recent, Guvernul Poloniei a oferit un grant de un milion de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii școlilor-model.

„Prin aceste investiții reducem decalajele între școlile din mediul rural și urban. Testările PISA au arătat că elevii din sate, care învață în școli mici și slab dotate, obțin rezultate mai slabe. Ne propunem să le oferim tuturor șanse egale”, a subliniat Ludmila Pavlov.

Proiectul eTwinning, desfășurat pe o platformă digitală europeană, contribuie la dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor și elevilor. Totodată, acesta facilitează schimbul de experiență între școlile din Moldova și cele din UE.

„Este o inițiativă care sprijină și proiectul nostru național privind școlile-model. Ne dorim ca și în cele mai îndepărtate sate să existe școli moderne și profesori bine pregătiți”, a concluzionat Ludmila Pavlov.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării