MEC acuză autoritățile din Găgăuzia că blochează deschiderea Colegiului moldo-turc
Ministerul Educației și Cercetării acuză autoritățile din UTA Găgăuzia că împiedică deschiderea Colegiului moldo-turc „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat, prin refuzul de a transmite clădirea instituției pentru dare în exploatare. Potrivit MEC, proiectul, considerat strategic pentru dezvoltarea învățământului profesional din regiune, este blocat din motive politice și administrative.
Imagine simbolReprezentanții MEC susțin că discuțiile privind deschiderea colegiului au început încă din iulie 2025 și au continuat în octombrie, fiind organizată inclusiv o ședință comună în perioada de iarnă. Totodată, o solicitare a ministerului pentru organizarea unei noi reuniuni în luna martie ar fi rămas fără răspuns din partea autorităților din regiune, transmite Știri.md cu referire la IPN.
În paralel, Ministerul Educației și instituțiile partenere din Turcia au desfășurat toate procedurile necesare pentru lansarea procesului educațional. În perioada decembrie-ianuarie au avut loc consultări tehnice privind programele de formare profesională, fiind convenite patru specialități în cadrul colegiului.
Conform Protocolului semnat între Moldova și Turcia, limba principală de instruire va fi limba română. Unele discipline vor putea fi predate și în limbile găgăuză, turcă sau engleză, în conformitate cu legislația națională. Totodată, limbile găgăuză și turcă vor fi studiate obligatoriu.
În contextul solicitărilor venite din partea unor actori locali privind desfășurarea integrală a studiilor în limba rusă, MEC a reiterat că instituția va activa exclusiv în conformitate cu legislația Republicii Moldova și cu prevederile Protocolului bilateral moldo-turc.
Pentru a facilita integrarea elevilor și a cadrelor didactice în procesul educațional, ministerul anunță că vor fi organizate cursuri de studiere a limbii române, astfel încât beneficiarii instituției să poată participa în condiții optime la actul educațional.
MEC mai precizează că au fost pregătite toate actele necesare pentru aprobarea Planului de admitere la Colegiul moldo-turc din Comrat, inclusiv derogările prevăzute de cadrul normativ, pentru a permite lansarea cât mai rapidă a procesului de admitere și formare profesională.
Proiectul este realizat în baza Protocolului de cooperare în domeniul învățământului profesional tehnic, semnat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Turcia.