main logo
895

Matinalii de la TVR Moldova au revenit în casele telespectatorilor

Echipa matinalii a adunat forţe noi şi este pregătită pentru cel de-al doilea sezon. În fiecare dimineaţă, Ilinca Avram, Anatol Guzic şi Andrei Veleşcu, noul membru al familiei matinalilor vin să vă îndulcească şi să vă înfrumuseţeze dimineţile.

Matinalii de la TVR Moldova au revenit în casele telespectatorilorMatinalii de la TVR Moldova au revenit în casele telespectatorilor.

Din 12 februarie, de la 07:00 la 09:00, de luni până vineri, vă aşteaptă invitaţi aleşi pe sprânceană, reportaje informative, culturale şi distractive la TVR Moldova. Notaţi în fiecare dimineaţă reţetele culinare propuse de colegii noştri şi savuraţi din bucatele preparate alături de oaspeţii din studio. Iar antrenamentele sportive vă vor face plinul de energie. Şi da, Ilinca, Anatol şi Andrei vă promit multă voie bună.

Şi pentru că matinalii au revenit pe micile ecrane în perioada Jocurilor Olimpice de Iarnă de la PyeongChang 2018, aceştia au adus şi un mesaj de încurajare pentru toţi iubitorii sportului, atât pentru cei care-l practică, cât şi pentru suporteri.

Telespectatorii TVR Moldova pot urmări competiţiile din Coreea de Sud, în fiecare zi. În perioada 9-25 februarie, TVR Moldova transmite 102 evenimente sportive din 7 sporturi: patinaj artistic, schi (schi alpin, schi fond, schi acrobatic, short track, sărituri cu schiurile şi snowboard), bob (bob şi scheleton), biatlon, curling, hochei pe gheaţă şi sanie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării