point Logo
main logo
main logo
1758

Măsuri mai stricte pentru vânzarea cartelelor SIM: Precizările ministrei de Interne

Ministerul Afacerilor Interne pregătește un proiect de lege care ar putea impune vânzarea cartelelor SIM doar în baza prezentării buletinului sau a pașaportului. Măsura vine în contextul unor infracțiuni comise prin intermediul cartelelor preplătite și are drept scop facilitarea identificării persoanelor implicate în fapte ilegale.

Măsuri mai stricte pentru vânzarea cartelelor SIM: Precizările ministrei de InterneFoto: Imagine simbol

Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că inițiativa este inspirată din practica altor state și că nu vizează limitarea utilizării legitime a comunicațiilor, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Avem mai multe situații, inclusiv cazul regretabil al Anei-Maria, când poliției i-a luat mult timp să identifice persoana implicată. Lucrăm la acest proiect și sperăm să-l promovăm în Parlament. Experiența altor țări arată că o astfel de măsură nu afectează cetățenii de bună-credință, ci ajută la identificarea mai rapidă a celor care comit infracțiuni”, a spus Misail-Nichitin după ședința Guvernului din 25 februarie.

Potrivit oficialului, proiectul a fost discutat cu operatorii de telefonie mobilă, iar autoritățile vor ține cont de eventualele ajustări tehnice necesare pentru implementare. „Va fi găsit un mecanism echilibrat, astfel încât companiile să nu suporte cheltuieli nejustificate”, a adăugat ministra.

În ceea ce privește cartelele deja active, care nu sunt înregistrate pe numele utilizatorilor, autoritățile susțin că situația va fi reglementată prin mecanisme instituționale după adoptarea și intrarea în vigoare a legii, fără a necesita modificări suplimentare la nivel normativ.

Conform proiectului, la achiziționarea unei cartele SIM va fi obligatorie prezentarea actului de identitate, iar datele vor fi înregistrate de operator. Măsura ar urma să faciliteze anchetele în cazuri de escrocherii, amenințări sau infracțiuni informatice.

Inițiativa prevede o perioadă de tranziție de aproximativ doi ani pentru implementare. Autoritățile dau asigurări că datele personale vor fi protejate în conformitate cu legislația și utilizate exclusiv în cadrul investigațiilor autorizate.

Citește și: Cartelele SIM, vândute doar cu buletinul: Proiectul se află la etapa de aprobare

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici