main logo
1348

Măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de secetă

Guvernul a aprobat măsuri de sprijin destinate fermierilor afectați de secetă. Este vorba despre suspendarea de drept a obligațiilor de plată față de creditori pentru un termen de șase luni.

Măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de secetăFoto: IPN

De asemenea, va fi restructurată, reeșalonată sau, după caz suspendată, obligația de plată a datoriilor restante acumulate față de creditori prin negocierea părților. Totodată, vor fi prelungite garanțiile financiare emise de către instituțiile de garantare a creditelor – Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare, a declarat că sunt măsuri de sprijin cu caracter temporar. Sunt vizați fermierii care au obținut credite, bunuri sau inputuri utilizate pentru activitățile agricole și ale căror culturi agricole au fost afectate în proporție de cel puțin 60% de seceta din 2024, iar suprafața prelucrată afectată constituie nu mai puțin de 50%.

„Proiectul urmărește să ofere sprijin imediat fermierilor afectați, să stabilizeze situația financiară și să mențină capacitatea de plată a acestora, dar și să asigure viabilitatea și continuitatea afacerilor agricole”, a mai spus Vladimir Bolea.

„Este important să menționăm că acesta este un mecanism nou legislativ, care anterior nu a existat, de susținere a fermierilor noștri care, din cauza și a secetei, și a arșiței puternice, sunt în incapacitate de a-și onora obligațiunile financiare. Acest mecanism urmează să fie utilizat în perioada imediat următoare, dar și eventual în viitor”, a declarat premierul Dorin Recean.

Proiectul de lege urmează să fie adoptat de Parlament.

Citește și: Modul de repartizare a celor 100 de milioane de lei pentru agricultori

Citește și: Agricultorii încep protestele: Când vor ieşi cu tractoarele în stradă

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării