stiri Logo
main logo
main logo
311

Masa Bucuriei: Circa 100 de tone de alimente, colectate pentru persoanele vulnerabile

Aproape 100 de tone de produse alimentare au fost colectate într-o singură zi în Republica Moldova, în cadrul campaniei naționale „Masa Bucuriei”, organizată de Misiunea Socială „Diaconia”. Acțiunea, ajunsă la cea de-a 17-a ediție, a avut loc pe 4 aprilie, în ajunul sărbătorilor pascale, stabilind un nou record de solidaritate.

Masa Bucuriei: Circa 100 de tone de alimente, colectate pentru persoanele vulnerabileFoto: Diaconia

Potrivit organizatorilor, au fost adunate 98.688 de kilograme de alimente, dintre care peste 33.600 de kilograme doar în Chișinău. Produsele vor fi utilizate pentru asigurarea prânzurilor calde în cantinele sociale și centrele parohiale, dar și pentru distribuirea de pachete alimentare persoanelor vulnerabile în Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată, transmite Știri.md.

Directorul executiv al Diaconia, Igor Belei, a declarat că ediția din acest an a marcat o creștere semnificativă a implicării comunității, atât din partea localităților, cât și a mediului corporativ.

„Este un semn clar al maturizării sociale a Republicii Moldova. Solidaritatea devine tot mai mult o parte firească a comunității”, a subliniat acesta.

În total, peste 1.350 de voluntari s-au implicat în colectarea produselor, contribuind la desfășurarea acțiunii în peste 150 de magazine din Chișinău și alte 40 de localități din țară, printre care Bălți, Soroca, Orhei, Cahul, Ungheni și Comrat.

Coordonatoarea departamentului de tineret din cadrul Diaconia, Daniela Groza, a menționat că ediția din acest an a fost marcată de implicare și emoție, voluntarii reușind să transmită un mesaj autentic de solidaritate.

Campania a beneficiat și de sprijinul mai multor companii și organizații, dar și al unor persoane publice și influenceri, care au contribuit la promovarea inițiativei și mobilizarea comunității.

Acțiunea „Masa Bucuriei” a fost organizată cu sprijinul partenerilor din mediul privat și al parohiilor Mitropoliei Basarabiei, iar logistica a fost asigurată de Banca de Alimente.

Comparativ, în 2025 au fost colectate circa 85.886 de kilograme de produse, cu ajutorul a aproximativ 1.200 de voluntari, ceea ce confirmă creșterea semnificativă a implicării în acest an.

Organizatorii încurajează în continuare donațiile, inclusiv prin platforme online sau aplicații de plată, pentru a sprijini persoanele aflate în dificultate în perioada sărbătorilor.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici