Mărturiile unui veteran de război de la Nistru: Eram la un pas de moarte
Nicolae Arnauțanu, unul dintre veteranii războiului de la Nistru, decorat cu medalia „Pentru Vitejie”, poartă și astăzi în suflet amintirea tragică a războiului. „Cel mai strașnic era când inamicul pornea aruncătoarele de mine. Am fost la un pas de la moarte”.

În perioada războiului de la Nistru, Nicolae Arnauțanu a activat în calitate de subofițer în cadrul Comisariatului de Poliție Cantemir și a fost detașat pentru susținerea colegilor care apărau Comisariatul de Poliție Bender, aflat în asediu. Avea doar 21 de ani, transmite Știri.md.
Deși nu erau echipați cu armament și tehnică militară suficientă, curajul și sentimentul de patriotism al moldovenilor i-a determinat să lupte pentru țară. „Eu mă simțeam mândru pentru că am fost selectat să-mi apăr patria”, povestește veteranul.
Arnauțanu speră că prețul enorm pe care l-au plătit veteranii și eroii căzuți în lupte să nu fie umbrit odată cu trecerea timpului. „Noi trebuie să nu-i uităm deloc. Absolut deloc. Trebuie să le purtăm cinstea și onoarea”.
Interviul face parte din campania de conștientizare a importanței istorice a Războiului de Independență lansată de MAI în luna martie curent.
Cu ocazia Zilei Independenței, MAI publică un ciclu de interviuri emoționante cu veterani care au apărat R. Moldova cu prețul vieții, în Războiul de la Nistru.
Manifestarea face parte din proiectul „Istoria vie a MAI, adevărul istoric” – o campanie de informare a publicului despre valorile naționale ale poporului nostru, povestită de cei care au purtat luptele pentru libertatea noastră.
Începând cu joi, 24 august, publicul poate urmări interviuri cu veteranii accesând paginile oficiale de web, Facebook și YouTube.
Proiectul „Istoria vie a MAI” include lecții deschise în licee din întreaga țară, în care veteranii relatează prin viu grai tinerilor istoriile lor de vitejie.
La finalul lecțiilor, tinerii primesc fotografia-simbol a războiului, realizată în tranșee de către luptători. Imaginea cuprinde un drapel tricolor prins într-o crenguță, cu un tub de cartuș. Pe drapel este scris cu litere chirilice „Dumnezeu să ne ajute!”. Pe imaginea ilustrată sunt semnăturile olografe ale veteranilor care au susținut lecția de istorie vie, sub îndemnul: „Tu ești viitorul Republicii Moldova! Ai grijă de țara ta!”