main logo
3020

Mărturii din ziua accidentului de la Ciocana: Mamei nu i-am putut spune

„Anastasia era o fetiță foarte ascultătoare, învăța bine, era veselă, bună, responsabilă. Copiii mei erau foarte buni prieteni cu ea și cu părinții suntem apropiați”.

Mărturii din ziua accidentului de la Ciocana: Mamei nu i-am putut spuneColaj: știri.md

Astfel este descrisă fetița de 12 ani ucisă pe o trecere de pietoni, la Ciocana. Apropiații abia își găsesc cuvintele pentru a vorbi despre tragedie, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.info

„Era printre cei mai buni la engleză, se ocupa suplimentar și în acea zi se ducea la lecție. A cedat trecerea la trei mașini și a încercat să evite impactul cu troleibuzul”, a povestit o prietenă de familie. 

O altă mamă a relatat cum a aflat fetița ei despre moartea Anastasiei. 

„Ea era la stație. Imediat cum s-a întâmplat, a venit ambulanța, au constatat decesul și a fost acoperită. Fata mea mă sună și îmi spune că a fost lovită o minoră. I-am zis să meargă acasă, iar ea mi-a zis că adidașii sunt familiari. Deja seara am aflat că era ea”, a povestit aceasta.

Prima persoană care a aflat despre tragedie a fost bunica, întrucât mama fetei era la muncă.

„Imediat au sunat la școală, diriginta a sunat mamei, nimeni nu i-a putut spune mamei despre tragedie. A sunat profesoara și i-a spus că Anastasia nu răspunde la telefon. Mama a sunat bunicii și a rugat-o să vadă dacă a fost la engleză, deja a trecut pe lângă drum, a văzut totul, i s-a făcut rău, a fost luată de ambulanță. Bunica i-a zis mamei că fetița a murit. Anastasia deja nu era când a ajuns mama”, a spus femeia.

Profesoara de engleză, la care mergea Anastasia, a povestit și ea cum a aflat despre accident.

„Vineri venea la mine la lecție, la 15:20, de obicei mă anunța dacă nu vine, dar atunci nu am primit niciun mesaj. După, colegii m-au anunțat că pe Mircea cel Bătrân au călcat o fetiță, dar nu m-am gândit la Nastea. În timpul lecției copiii îmi trimiteau poze, am văzut adidașii, i-am recunoscut, dar nu voiam să accept că sunt ai ei”, a spus profesoara.

Colegii Anastasiei au depus flori și lumânări, stând toată ziua în locul în care s-a produs nenorocirea.

„Luni au venit toți și plâng, pur și simplu plâng, locul ei este loc și până la sfârșitul anului s-au înțeles că vor lăsa banca goală”.

Părinții și bunicii sunt devastați și cu greu acceptă pierderea Anastasiei.

„Mama a întrebat cum să trăiesc mai departe, nu vreau să mai trăiesc”.

Șoferița troleibuzului care a lovit mortal o fetiță de 12 ani a fost reținută pentru 72 de ore. Un lucrător din cadrul Regiei Transport Electric susține că șoferița de troleibuz care a lovit mortal fetița de 12 ani, la Ciocana, „nu avea nici o săptămână la lucru.

„Fetița nu a traversat pe trecerea de pietoni”. Declarația a fost făcută de către taxatoare, după ce troleibuzul în care lucrează a lovit mortal copila de 12 ani, în sectorul Ciocana din Capitală.

Regia Transport Electric Chișinău a deschis o anchetă după tragicul accident.

Fetița, tamponată mortal de un troleibuz, la Ciocana, traversa strada regulamentar. Minora avea 12 ani. Potrivit Poliției, la volan se afla o femeie.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării