main logo
1564

Mărturii: Avocații vocali sunt intimidați pentru a fi reduși la tăcere

Avocații din Republica Moldova, în special cei mai vocali, sunt intimidați și persecutați pentru a fi reduși la tăcere, ca să nu-și mai poată apăra clienții.

Mărturii: Avocații vocali sunt intimidați pentru a fi reduși la tăcereFoto: ipn.md

O spun avocații Vadim Vieru, Dumitru Buliga și Cristina Sultan. Potrivit apărătorilor, un avocat care este intimidat sau care este persecutat devine vulnerabil, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Pentru a evita aceste lucruri, trebuie asigurate la modul practic  instrumentele juridice care garantează securitatea acestei profesii.

„De foarte ori noi, avocații, ne-am exprimat vizavi de anumite ingerințe în drepturile fundamentale ale omului și foarte puțini dintre cei care exercită puterea de stat au înțeles inițial mesajul nostru – că noi nu luptăm pentru drepturile noastre, dar luptăm pentru drepturile persoanelor pe care noi le apărăm”, a declarat Dumitru Buliga într-o conferință de presă la IPN.

Dumitru Buliga a menționat că, de-a lungul timpului, în sistemul avocaturii din Republica Moldova au existat mai multe cazuri în care avocații au fost intimidați. Mai exact, au fost pornite cauze penale împotriva avocaților cu verticalitate.

În consecință,  ei au fost scoși de sub urmărire penală sau au fost achitați pentru că în acțiunile acestora nu exista faptul infracțiunii.

La fel se întâmplă în cazul avocatului Igor Hlopețchi, pe care îl reprezintă într-o cauză, spune Dumitru Buliga.

În cazul lui Igor Hlopețchi se pretinde că a invocat în instanța de judecată lucruri neadevărate și ar fi răspândit informații false despre tragerea la răspundere a unei persoane.

E vorba de o persoană condamnată, în privința căreia a intervenit amnistia. „Agentul constatator a indicat în procesul contravențional că Hlopețchi ar fi comis contravenția de calomnie, motiv pentru care acesta s-a plâns la Procuratură”.

Potrivit lui Dumitru Buliga, Procuratura Anticorupție a pornit în privința lui Hlopețchi urmărirea penală cu scopul de a-l intimida. Se urmărește un singur scop – „să-l facă să nu mai fie atât de vocal în cauzele în care participă ca avocat”.

Avocatul Vadim Vieru a pledat pentru independența avocaților și pentru ca ei să nu fie supuși unor forme de represiuni, indiferent de clienții pe care îi apără.

„Avocații, mai ales avocații care își fac munca în felul în care nu le convine procurorilor, adică și-o fac destul de bine și nu merg la situații de cedări, sunt persecutați ca și Igor Hlopețchi.

Din materialele dosarului, pe care am reușit să le văd, cred că această cauză penală este abuzivă. Sunt interpretări, care nu fac față organului de urmărire penală”, a notat Vadim Vieru.

Cristina Sultan a declarat că avocații sunt vulnerabili. Practic fiecare coleg de al ei s-a ciocnit cu situația în care a fost persecutat.

În ceea ce ține de cazul lui Igor Hlopețchi se încearcă să-i fie împiedicată activitatea în niște dosare de rezonanță, fiindu-i aplicată ca măsură preventivă: interdicția de a părăsi localitatea.

Avocata a mai spus că dosarul în care este vizat colegul ei trebuie să fie clasat întrucât nu există fapta infracțiunii.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării