main logo
1805

Mărturia unui medic din Chișinău care s-a reprofilat în timpul pandemiei

Pandemia de COVID-19 a schimbat radical viața medicilor. Chiar şi cei de alte specializări au fost nevoiți să se reprofileze ca să poată trata pacienții infectați cu noul coronavirus.

Mărturia unui medic din Chișinău care s-a reprofilat în timpul pandemieiFoto: știri.md

Este şi cazul şefei Secției Endocrinologie a Spitalului Clinic Municipal ”Sfânta Treime”, Natalia Porcereanu, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

”Nu am avut frică. Atunci când m-am implicat chiar nu am avut frică, am făcut-o cu entuziasm, am făcut-o cu dăruire și m-am gândit că fac ceva bun. Am sperat să rezolvăm această situație mult mai curând.”, a spus șefa secției Endocrinologie, SCM ”Sfânta Treime”, Natalia Porcereanu.

Natalia Porcereanu a lucrat la Centrul de triere COVID-19 din Chișinău.

De două săptămâni, spitalul ”Sfânta Treime” a fost parțial reprofilat pentru tratamentul pacienților cu COVID-19 și Natalia a revenit la locul său de muncă, doar că acum acordă ajutor celor ce au fost infectați cu noul tip de coronavirus.

”A fost nevoie să reamenajăm secția, să adaptăm condițiilor celor necesare pentru a corespunde unor recomandări epidemiologice.

A fost nevoie să instruim personalul medical, pentru că ne confruntăm cu o situație absolut nouă.”, a menționat șefa secției Endocrinologie, SCM ”Sfânta Treime”, Natalia Porcereanu.

La Endocrinologie sunt acum internați pacienții diabetici care au COVID-19. Toate cele 25 de paturi sunt ocupate.

”Diabetul se decompensează pe fond de COVID, este nevoie de un regim de insulino-terapie intensivă și personalul medical este implicat la maximum.

Evoluția este destul de individuală. Un pacient face o formă ușoară, alt pacient, care s-ar părea că are un profil asemănător, suportă o formă mult mai gravă.”, a afirmat șefa secției Endocrinologie, SCM ”Sfânta Treime”, Natalia Porcereanu.

Doctorul susține că lucrătorilor medicali le-a fost greu să-și schimbe modul de viață, să renunțe la întâlnirile cu cei dragi şi să reducă la minimum contactul cu copiii.

Pe de altă parte, Natalia Porcereanu spune că e dezamăgită de cei care nu vor să înţeleagă pericolul și care continuă să se comporte iresponsabil.

”Medicii au fost întotdeauna eroi, întotdeauna au salvat vieți și s-au dedicat profesiei și mai puțin timp au pentru familie. Dacă nu s-a observat această dedicație până acum, atunci chiar este regretabil.”, a comunicat șefa secției Endocrinologie, SCM ”Sfânta Treime”, Natalia Porcereanu.

De la începutul pandemiei, peste 3.500 de cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării