Martori, despre explozia dintr-un bloc din Florești: A fost ca la război
Dimineața de sâmbătă a început cu panică și zgomot asurzitor pentru locatarii unui bloc cu cinci etaje din orașul Florești. O scurgere de gaze a provocat o explozie puternică într-un apartament de pe strada Mihai Viteazul, rănind două persoane și distrugând zece locuințe.
Imagine simbolMartorii spun că deflagrația s-a produs brusc, iar unda de șoc a făcut să sară ferestrele și ușile din mai multe apartamente, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
„În câteva secunde s-a întâmplat, nu am reușit să înțelegem ce se petrece. Totul a început de alături”, povestește o femeie care locuiește în blocul afectat.
Explozia a pornit din apartamentul unui pensionar de 68 de ani, care, potrivit vecinilor, ar fi aprins bricheta exact în momentul în care în locuință se acumulase gaz.
„Când au zburat ferestrele și ușa, a fost ca la război. Gazele s-au acumulat și, când a aprins focul, a explodat. Vecinul a fost luat de ambulanță, e în spital”, a spus un alt locatar.
O mamă povestește că fiul ei se afla acasă în momentul deflagrației: „Apartamentul lor e la primul etaj, nu a avut foarte tare de suferit, dar a fost groaznic. S-au spart geamurile, au zburat ușile. Acolo erau și copii, e înfricoșător.”
Știri.md amintește că explozia a avut loc pe 25 octombrie, în jurul orei 09:32, într-un apartament de pe strada Mihai Viteazul nr. 70 din orașul Florești.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), au fost evacuate 51 de persoane, dintre care 11 copii.
Deflagrația a distrus pereții și geamurile apartamentului în care s-a produs incidentul, precum și ferestrele locuințelor de la etajele 2 și 3. Un bărbat de 68 de ani și o adolescentă de 17 ani au fost transportați la Spitalul Raional Florești, fiind internați în stare stabilă.