main logo
8030

Camioane misterioase cu cartofi la vamă: ANSA se contrazice

29 de camioane cu cartofi din Belarus ar fi fost întoarse de la Vama Briceni.

Camioane misterioase cu cartofi la vamă: ANSA se contrazice

Despre aceasta a scris un utilizator Facebook pe pagina sa, transmite Știri.md.

Potrivit lui, camioanele au așteptat 2 zile ca să treacă vama, însă au fost întoarse în Belarus.

„29 de camioane cu cartofi din Belarus au fost întoarse de la Vama Briceni, după ce au așteptat 2 zile!!! Cică au găsit ceva "foarte otrăvitor" în ele. Un camion plin cu cartofi cântărește 14 tone! De înmulțit cu 29=406 tone!!! Nu e chiar atât de mult, dar acești cartofi de calitate puteau ajunge pe piața Moldovei și la un preț accesibil, însă monopolul a pus stăpânire și pe asta!", a scris bărbatul.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă al Serviciului Vamal, Cristina Rău, nu a confirmat informația, sugerându-ne să contactăm responsabilii de la ANSA pentru că ei întocmesc actele de retur.

„Serviciul Vamal autorizează trecerea în cazul în care este autorizația ANSA. Mai întâi se efectuează controlul fitosanitar, ulterior controlul vamal", a precizat Cristina Rău.

Contactat de Știri.md, Donica Alexandru, șeful Direcției comerț internațional și inspecție la frontieră din cadrul ANSA, ne-a spus că informația este falsă.

„În perioada de monitorizare, de la începutul lunii aprilie până acum au fost întoarse în Belarus 19 loturi de cartofi. Alte retururi de cartofi nu au fost înregistrate".

Nu cunoaștem din care motive reprezentanții ANSA se contrazic, însă astăzi, Canal2.md a publicat un material în care vicedirectorul ANSA, Ela Malai, confirmă că 19 camioane cu aproape 400 de tone de cartofi din Belarus, staţionează de duminică în vamă. 

Acestea nu au fost lăsate să intre în ţara noastră pentru că inspectorii ANSA suspectează că lotul ar fi infectat cu putregai inelar. 

Potrivit celor de la ANSA, dacă se va confirma prezenţa bacteriei, atunci toate cele 19 camioane vor fi întoarse. 

Potrivit ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, staţionarea camioanelor nu are nicio legătură cu scumpirea cartofilor autohtoni.

Nicolae Ciubuc a precizat că scumpirea cartofilor în această perioadă este determinată şi de apariţia roadei noi, dar nu exclude că unii comercianţi au umflat preţurile artificial.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării