stiri Logo
main logo
main logo
979

Marșul Moldova Pride devine Chișinău Pride. Când va avea loc evenimentul

Marșul Moldova Pride își schimbă denumirea și va fi organizat, începând din acest an, sub numele de Chișinău Pride. Evenimentul ajunge la cea de-a XIV-a ediție și se va desfășura pe 21 iunie, începând cu ora 12:00. Locația urmează să fie anunțată pe pagina oficială a evenimentului.

Marșul Moldova Pride devine Chișinău Pride. Când va avea loc evenimentulImagine simbol

Marșul este organizat de Platforma organizațiilor LGBTQI+ din Republica Moldova, care invită comunitatea, aliații, organizațiile societății civile și reprezentanții instituțiilor publice să participe la eveniment, transmite Știri.md cu referire la diez.md.

Organizatorii spun că schimbarea denumirii vine pentru a reflecta mai clar caracterul marșului, un eveniment civic și public desfășurat în spațiul Chișinăului, dedicat dreptului la vizibilitate, siguranță și demnitate pentru persoanele LGBTQI+.

Totodată, aceștia subliniază că marșul este separat de Centrul de Informații GENDERDOC-M și de Festivalul Moldova Pride, organizat anual din 2002.

Ediția din acest an vine după tentativa din 2025 a primarului Ion Ceban și a unor consilieri municipali de a limita sau interzice desfășurarea marșului. În acest context, organizatorii afirmă că „spațiul public aparține tuturor, iar libertatea de întrunire nu poate fi condiționată de viziunile politice ale unor autorități”.

Potrivit organizatorilor, Chișinău Pride rămâne unul dintre cele mai importante exerciții publice de libertate de întrunire și vizibilitate a comunității LGBTQI+ din Republica Moldova.

diez.md
Publicitatea ta poate fi aici