main logo
190173

Marina și Teodor Cârnaț, la un pas de divorț. Declarațiile soților

Marina și Teodor Cârnaț au fost de trei ori la starea civilă cu cererea de divorț. Într-un final însă s-au răzgândit, iar familia a devenit și mai unită.

Marina și Teodor Cârnaț, la un pas de divorț. Declarațiile soțilorImagine simbol

Declarațiile au fost făcute de soți în cadrul podcastului jurnalistului Cătălin Măruță din România, transmite Știri.md.

Intențiile și gândurile despre divorț soții le-au avut până la al treilea copil, iar de atunci familia trăiește în armonie și cei doi știu când este cazul să cedeze în fața partenerului. De două ori Teodor a fost la starea civilă cu cererea, iar o dată - Marina.

„Am avut două tentative să divorțez, am depus și actele, și cererea. Era soția ca și mine, o ființă cu caracter, nu ceda deloc. Scopul cererilor mele nu era de a divorța, dar de a trage un semnal de alarmă”, a spus Teodor. 

Marina însă și-a dorit divorțul din cauza neînțelegerilor pe teme religioase și a faptului că Teodor a botezat primii trei copii fără acordul mamei:

„El (Teodor) a luat copiii într-o bună zi, fără știrea mea, și i-a botezat, și a invitat nașii, toate rudele lui. Au pus masa în restaurant - fără știrea mea.

Pentru mine era șoc, nu există dragoste aici. A botezat primii trei copii. 

Eu nu eram într-o anumită religie, eram în căutare. Eu și acum nu fac parte dintr-un grup religios - sunt fără religie, nu cred în botez.

După botez și petrecere a venit acasă și mi-a spus să nu scald copiii - abia atunci am aflat ce a făcut el.

În acea zi, el mi-a spus că se duc în parc, nu că face botez și petrecere. Teodor credea că eu voi accepta, însă eu i-am spus că am și eu demnitate”, a mărturisit Marina.

După acel moment, soții s-au separat. Marina a locuit cu cei trei copii la părinții săi timp de trei luni, apoi s-a împăcat cu Teodor.

Știri.md amintește că Marina Cârnaț este bloggeriță și influenceră, mamă a nouă copii.

Teodor Cârnaț este avocat, profesor și expert în domeniul apărării drepturilor omului și dreptului constituțional din Chișinău, Republica Moldova. În 2006 a devenit director executiv al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, funcție pe care a deținut-o până în 2011. În 2019 a candidat la funcția de primar al Chișinăului din partea Partidului Politic „Voința Poporului”. În prezent are licența de avocat suspendată și nu predă la universitate, sursa de venit fiind afacerile de familie.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării