main logo
1408

Marian: Magazinele Duty Free din aeroporturi și frontieră nu vor mai fi

”Votat în prima lectură. Magazinele Duty Free din aeroporturi și frontieră nu vor mai fi... Duty Free”, scrie deputatul PAS Radu Marian.

Marian: Magazinele Duty Free din aeroporturi și frontieră nu vor mai fi

Astfel, potrivit lui Marian, magazinele vor trebui să plătească toată taxele și impozitele, transmite Știri.md.

”Prin această măsură, asigurăm tratament egal față de alți agenți economici care nu activează la frontieră, dar și față de alți consumatori care au mai puțini bani și călătoresc mai puțin. 

Anul trecut, statul a pierdut două miliarde de lei din cauza facilităților Duty Free. După votarea legii, acești bani vor veni la buget, pe care îi vom putea folosi ca să ajutăm businessul, cetățenii și să investim în drumuri și școli. 

Tot mai mulți economiști și specialiști din lumea întreagă pledează pentru anularea Duty Free-urilor în întreaga lume. Vedeți un articol The Economist cu mai multe argumente. Pentru cei care nu au acces la Economist, o să public aici mai târziu articolul integral”, a declarat acesta.

Citește și: Șor, la un pas de a pierde imperiul Duty Free: Când expiră licența

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării