Mărfuri nedeclarate, depistate la vama Leușeni: Trei șoferi riscă sancțiuni
Trei persoane riscă sancțiuni pentru încălcarea legislației vamale, după ce au încercat să transporte mărfuri nedeclarate prin postul vamal Leușeni. Funcționarii vamali au depistat bunurile în timpul controalelor efectuate asupra unor mijloace de transport care intrau în Republica Moldova.
Foto: Serviciul VamalPrimul caz a fost înregistrat după verificarea unui microbuz de model Mercedes Sprinter, care venea din Germania. În urma controlului, vameșii au descoperit un lot comercial de boabe de cafea, care nu fusese declarat autorității vamale. În acest caz a fost documentat șoferul, un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 31 de ani, transmite Știri.md.
În cel de-al doilea caz, controlului de specialitate a fost supus un automobil de model Nissan, care se deplasa din Italia și era condus de o femeie de 38 de ani, cu dublă cetățenie – a Republicii Moldova și a României. Deși aceasta a ales culoarul verde de control, destinat persoanelor care nu au bunuri de declarat, în habitaclul mașinii a fost descoperit un lot comercial de produse cosmetice nedeclarate.
Un alt caz a fost documentat după verificarea unui autocar de model Volvo, care circula pe ruta Belgia – Republica Moldova și transporta pasageri, dar și transmisiuni neînsoțite. În compartimentele laterale ale autocarului, funcționarii vamali au depistat produse cosmetice și electrocasnice nedeclarate autorității vamale. Pe caz a fost documentat șoferul autocarului, un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 43 de ani.
Toate bunurile depistate au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. Persoanele implicate riscă sancțiuni contravenționale, în conformitate cu articolul 43¹ și articolul 287 alineatul (10) din Codul contravențional.