main logo
1068

Mărfuri de 400.000 de lei, introduse ilegal în țară. Doi bărbați, reținuți

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal au desfășurat, sub conducerea PCCOCS, mai multe percheziții, atât în municipiul Chișinău, cât și în afară, în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul contrabandei cu mărfuri de larg consum.

Mărfuri de 400.000 lei, introduse ilegal în țară. Doi bărbați, reținuțiFoto: serviciul vamal/ Telegram

Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate după ce oamenii legii au depistat, în apropierea postului vamal Leușeni, un microbuz ce transporta ilicit un lot comercial de mărfuri de larg consum, iar valoarea în vamă a mărfurilor depistate depășește suma de 400.000 de lei, transmite Știri.md.

Astfel, în rezultatul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că șoferul microbuzului s-a prezentat în zona de control vamal a postului vamal Leușeni, unde, în urma înțelegerii prealabile cu un alt șofer, a efectuat transbordarea mărfurilor în microbuzul condus de cel din urmă, căruia deja i-a fost acordat liber de vamă.

În rezultatul celor cinci percheziții efectuate au fost ridicate mijloacele de comunicare folosite la comiterea infracțiunii, iar mijloacele de transport au fost indisponibilizate.

Pe cazul dat sunt cercetați doi conaționali, cu vârstele de 24 și, respectiv, 61 de ani, aceștia fiind audiați în calitate de bănuiți, unul dintre care și-a recunoscut vina.

„La moment sunt întreprinse și alte acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și identificării tuturor participanților la comiterea infracțiunii, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, menționează Poliția.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării