main logo
812

Marcajul rutier în preajma școlilor din Capitală, înnoit de 1 septembrie

Marcajul rutier din preajma instituțiilor de învățământ din Chișinău a fost împrospătat aproape în întregime. Direcția generală mobilitate urbană promite să finalizeze lucrările până luni, 1 septembrie.

Marcajul rutier în preajma școlilor din Capitală, înnoit de 1 septembrieFoto: IPN

Șeful interimar al DGMU, Dorin Ciornîi, a menționat că, săptămâna trecută, lucrătorii Regiei „Exdrupo” au aplicat marcajul pe o suprafață totală de 1.300 de metri pătrați, iar lucrările au vizat, în mod prioritar, trecerile pietonale în preajma instituțiilor de învățământ, pentru asigurarea siguranței în trafic, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„În ultima perioadă, peste 90% din aceste treceri au fost aplicate. Săptămâna curentă, până pe 1 septembrie, lucrările vor fi finalizate”, a promis Dorin Ciornîi la ședința operativă a Primăriei.

Odată cu începerea noului an școlar, primarul Ion Ceban a solicitat Poliției măsuri intense de activitate, pentru a spori siguranța în jurul instituțiilor de învățământ, la treceri pietonale și în trafic.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării