main logo
953

Maraton de Crăciun: Oferă un miracol pentru Eva Pismeniuc

Eva Pismeniuc are doar 4 anișori, dar deja este o adevărată luptătoare. Eva suferă de paralizie cerebrală, hipoacuzie de gradul I și infecție congenitală cu citomegalovirus.

Fata a fost diagnosticată la vârsta de 8 luni, când părinții ei au observat că nu putea sta independent în șezut și să-și țină capul.

Maladiile Evei necesită o reabilitare constantă. Nu numai fizic, dar și neuropsihologic. După o reabilitare fizică complexă la vârsta de 1 an, fetița a făcut progrese mari – a putut să-și ridice capul. 

La cei 4 ani ai săi, cu o boală atât de dificilă, Eva poate merge singură. Aceasta este o mare realizare, care a devenit posibilă datorită persistenței părinților săi și asistenței medicilor din centrul de reabilitare din Kiev.

 Eva iubește să fie independentă, deși îi este foarte greu să se îmbrace sau să țină lingura singură. 

„Ea încearcă, își trage colanții singură. Vrea foarte mult să se îmbrace singură. Vrea să mănânce, nu să fie hrănită ", spune Xenia, mama Evei. 

Dar, în ciuda tuturor eforturilor părinților și a medicilor, fata nu aude bine, aproape că nu vorbește și are problema de coordonare a mișcărilor.

În ajunul sărbătorilor de Anul Nou, i-am întrebat pe părinții fetei despre ce înseamnă un miracol de Crăciun pentru familia lor. 

Mama Evei, Xenia, a spus: „Cel mai important miracol de Crăciun ar fi ca întreaga familie să fie împreună, iar pentru asta toată lumea trebuie să fie sănătoasă ... Vreau ca fiica mea să fie sănătoasă, să fie ca toți ceilalți. Vreau să meargă la școală, să se joace cu prietenii, să se căsătorească ... Pentru asta e nevoie de sănătate. Acesta este cel mai important lucru în viață. "

Anul acesta, „Maratonul de Crăciun by Naturalis” dorește să-i ofere Evei un mic miracol - să colecteze ajutor pentru reabilitare, de aceea, o parte din taxele de înregistrare vor fi donate familiei Pismeniuc.

Pentru a participa la cursa de caritate, înregistrați-vă aici. Cei, care doresc să doneze bani direct pentru familia fetei, pot accesa link-ul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării