main logo
902

Manifestările sportive în masă, interzise până pe data de 1 aprilie

Imediat după anularea tuturor manifestațiilor publice din țară, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a interzis și competițiile sportive.

Manifestările sportive în masă, interzise până pe data de 1 aprilie

Pe lângă competiții, au fost interzise, antrenamentele și întrunirile în masă cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane, transmite Știri.md.

Astfel, toate aceste activități vor fi puse pe pauză până pe data de 1 aprilie.

„În conformitate cu Hotărârea nr. 6/2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19, se interzice organizarea și desfășurarea manifestărilor sportive/antrenamentelor/întrunirilor în masă în instituțiile sportive din țară, cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane, până la 1 aprilie 2020”, se spune în comunicat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării