Mandatul Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova, prezentat la MAE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a găzduit o ședință de lucru cu autoritățile naționale și Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM), dedicată prezentării mandatului EUPM pentru anii 2025 – 2027.

Oficialii prezenți la eveniment au făcut un schimb de opinii pe marginea rezultatelor conlucrării în perioada 2023 – 2025, precum și a accentelor și priorităților ce urmează să fie puse pentru următorii doi ani, transmite Știri.md.
În acest context, secretarul de stat Valeriu Mija a mulțumit EUPM pentru contribuția la consolidarea capacităților autorităților naționale de gestionare a diferitelor crize și de contracarare a amenințărilor hibride, inclusiv a celor ce țin de securitatea cibernetică și combaterea dezinformării. A fost salutată decizia Uniunii Europene de a menține în mandatul reînnoit al EUPM pentru anii 2025 – 2027 toate domeniile care deja au demonstrat relevanța pe parcursul precedenților ani. De asemenea, oficialul moldovean a dat o apreciere înaltă sporirii componentei de consiliere strategică în cadrul mandatului reînnoit al EUPM, cu scopul fortificării rezilienței instituțiilor naționale.
La rândul său, șeful EUPM, Cosmin Dinescu, a prezentat prioritățile activității EUPM pentru următorii doi ani în cadrul mandatului reînnoit. Oficialul european și-a exprimat încrederea că nivelul înalt de cooperare între autoritățile Republicii Moldova și EUPM, prin care s-a caracterizat perioada 2023 – 2025, va fi menținut și în continuare.
EUPM și-a început activitatea în mai 2023. Pe data de 20 mai 2025, Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia de prelungire cu 2 ani a mandatului EUPM.