main logo
398

Majoritatea locuitorilor regiunii transnistrene dețin cetățenia R. Moldova

Peste 330 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene dețin cetățenia Republicii Moldova, anunță Biroul de Reintegrare de la Chişinău.

Majoritatea locuitorilor regiunii transnistrene dețin cetățenia Moldovei

Anunțul vine ca replică la o declarație făcută săptămâna trecută de liderul transnistrean Vadim Krasnoselski la Moscova, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.

Acesta a spus că „peste 220 de mii de locuitori ai regiunii dețin cetățenia Federaţiei Ruse, iar încă 150 de mii și-ar dori să o obțină, dar nu o pot face pentru că anterior au obținut cetățenia Ucrainei sau a Republicii Moldova”.

„Potrivit datelor Agenției servicii publice de la Chişinău, la 31 august 2019 în regiunea transnistreană au fost documentate cu acte de identitate ale Republicii Moldova 332 861 persoane, ceea ce, în funcție de estimări, constituie între 71% și 95% din totalul populației din stânga Nistrului și din Municipiul Bender”, se spune în comunicatul Biroului de Reintegrare.

Vadim Krasnoselski a fost săptămâna trecută la Moscova, unde s-a întâlnit cu vicepremierul rus Dmitri Kozak și cu mai mulți oficiali din Duma de Stat a Rusiei, cărora le-a cerut o mai mare asistență economică, socială și umanitară pentru regiunea transnistreană, precum și folosirea polițelor medicale transnistrene în Rusia și facilități la acordarea cetățeniei ruse locuitorilor regiunii. 

„Nu putem acuza transnistrenii de faptul că au mai multe cetățenii. Responsabilitatea este a celor care au distrus Uniunea Sovietică și au pus oamenii în situații fără ieșire, forțându-i să se adapteze. 

Transnistrenii sunt în așteptarea unei decizii juste în problema acordării cetățeniei din partea Rusiei”, a mai spus Vadim Krasnoselski la Moscova, citat de presa din stânga Nistrului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării