main logo
651

Majorarea prețului la medicamente: Cum explică AMDM

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) vine cu precizări în cazul apariției în presă a informațiilor ce țin de majorarea prețurilor la medicamente.

Majorarea prețului la medicamente: Cum explică AMDMFoto: libertatea.ro

Într-un comunicat remis presei, instituția menționează că majoritatea produselor medicamentoase de pe piața farmaceutică a Republicii Moldova sunt de import, iar devierea prețurilor în valută națională este datorită fluctuației cursului valutar, care suferă modificări esențiale într-o perioadă relativ scurtă, transmite Știri.md.

"Cu referire la presupusele majorări a prețurilor la medicamente, fapt ce este menționat în presă, AMDM nu deține informație despre medicamentele și categoria din care fac parte acestea, deseori fiind confundate cu suplimentele alimentare.

În cazul medicamentelor autorizate în Nomenclatorul de stat și aprobat prețul în conformitate cu prevederile legale, ulterior reglementat până la etapa de eliberare nu este posibilă o majorare considerabilă.

Cu atât mai mult prețurile de producător conform „Regulamentului cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente” aprobat prin Hotărârea de Guvern Nr. 525/2010 sunt stabilite pentru perioada de 1 an. Prețurile pentru suplimentele alimentare nu sunt reglementate de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

În ceea ce privește maladiile cardiovasculare, produsele medicamentoase în cea mai mare parte sunt incluse în Lista medicamentelor compensate.

Pentru a beneficia de asistență medicală primară achitată din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, fiecare cetățean trebuie să se înregistreze la medicul de familie în instituția medicală primară.

Pacienții care suportă afecțiuni cronice și au necesitatea de administrare zilnică a acestora, au posibilitatea de a beneficia de compensarea costului integral sau parțial al medicamentului, contactând medicul de familie, pentru a prescrie rețete compensate. Astfel, pacientul va fi scutit de cheltuieli suplimentare în achiziționarea preparatelor medicamentoase necesare.

Realitatea denotă devierea prețurilor în valută națională datorită fluctuației cursului valutar, care suferă modificări esențiale într-o perioadă relativ scurtă, iar majoritatea produselor medicamentoase de pe piața farmaceutică a Republicii Moldova sunt de import.

Schimbări ale fluctuației cursului valutar persistă pe parcursul întregului an și nu doar în perioada menționată. Acest factor este resimțit de către consumator în toate domeniile, inclusiv și inevitabil, și în cel farmaceutic", menționează AMDM.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării