Maia Sandu: Personalul medical s-a infectat din cauza autorităților
Angajații din sistemul medical din R. Moldova s-au infectat din cauza inacțiunilor autorităților de la Chișinău.

Cu o concluzie în acest sens a venit președinta PAS, Maia Sandu, într-un live pe Facebook, transmite Știri.md.
„Știm cu toții că asta s-a întâmplat din cauza atitudinii iresponsabile a autorităților care nu au pregătit spitalele, nu le-au oferit angajaților materiale de protecție, nu i-a învățat suficient de bine cum să se protejeze și de aceea acum noi ne confruntăm cu această problemă și nu știm câți medici încă vor mai avea de suferit din cauza acestei neglijențe a autorităților”, a declarat Sandu.
De asemenea, Sandu a ținut să le mulțumească autorităților Române pentru suportul acordat în această perioadă de criză țării noastre și a sperat că lotul cu ajutoare vor ajunge la medicii din țară.
„Colegii mei din Parlament încearcă să găsească informații pentru a se asigura că acele ajutoare vor ajunge la medici și pacienți”, a mai adăugat lidera PAS.
Știri.md reamintește că 1.176 de angajați medicali din R. Moldova au fost infectați de coronavirus.